Apollinia's Blog

Vindecarea şamanică - nu suntem singuri

Interviu realizat cu Michael Harner, de Bonnie Horrigan
© Shamanism Magazine, Spring/Summer 1997, Vol. 10, No. 1

Michael Harner, Ph.D. este antropolog şi fondator al Fundaţiei pentru Studii Şamanice, o organizaţie non-profit internaţională dedicată păstrării cunoaşterii şamanice, aşa cum a supravieţuit ea pe planetă şi de a preda principiile de bază ale acesteia, în scopul aplicării ei în lumea contemporană.
Harner, care a practicat vindecarea şamanicăî din 1961, şi-a obţinut doctoratul la Universitatea Berkeley-California. El este fost profesor şi decan al Departamentului de Antropologie a Facultăţii Noii Şcoli de Cercetare Socială din New York şi a predat la unitversităţile Columbia, Yale şi UC Berkeley. El a fost o perioadă unul din preşedinţii secţiei de antropologie ai Academiei de Ştiinţe din New York. Printre cărţile scrise de el se află The Jívaro, Hallucinogens and Shamanism ("Indienii Jivaro, substanţele halucinogene şi şamanismul"), ca şi lucrarea, devenită acum clasică, The Way of The Shaman ("Calea şamanului").
În decursul studiilor academice realizate asupra şamanismului, Harner a trăit şi lucrat cu populaţiile indigene din Amazonul Superior, Mexic, Peru, Antarctica canadiană, Laponia şi părţile de vest ale SUA.
Alternative Therapies a realizat acest interviu cu Harner, la biroul său din Mill Valley, California, în timpul unei puternicei furtuni. Ceea ce urmează mai jos este un articol din revista Fundaţiei pentru Studii Şamanice-FSS, Shamanism, Vol. 10, No. 1 (primăvară-vară 1997), fiind iniţial publicat în 1996, în Vol. 2, No. 3 al revistei Alternative Therapies.
Ce este şamanismul?
Michael Harner: În limba tungusă, cuvântul "şaman" se referă la o persoană care face călătorii într-o realitatea neobişnuită, într-o stare alterată a conştiinţei. El a fost adoptat cu uşurinţă de occidentali, întrucât ei nu ştiau ce înseamnă. Termeni ca "vrăjitor", "vrăjitoare" şi "vraci" îşi au conotaţiile şi ambiguităţile lor, ca şi o serie de idei preconcepute de care se leagă ele. Deşi cuvântul vine din Siberia, şamanismul a fost practicat pe toate continentele locuite de oameni.
După ani îndelungaţi de studii extinse, Mircea Eliade, conchidea, în cartea sa "Şamanismul: tehnici arhaice ale extazului", că şamanismul stă la baza tuturor tradiţiilor spirituale de pe planetă, cea mai distinctivă dintre trăsăturile şamanismului - dar în niciun caz singura - este faptul că această călătorie către alte lumi se face într-o stare alterată a conştiinţei.
"... în cultura noastră, mulţi consideră că ţine de avangardă, când o persoană vorbeşte despre legătura dintre minte şi trup, dar faptul că creierul este conectat cu tot restul organismului nu îi prea entuziasmează ca informaţie. Este un fapt cunoscut de sute şi mii de ani. Ceea ce este cu adevărat important la şamanism, în opinia mea, este că şamanul ştie că noi nu suntem singuri. Prin aceasta înţeleg că, atunci când un om lucrează cu compasiune pentru atenuarea suferinţelor altuia, spiritele îi vin în ajutor şi se implică."
Şamanii mai sunt uneori denumiţi, în limbile triburilor lor, "văzători" sau "cei care ştiu", fiindcă ei sunt implicaţi în sistemul unei cunoaşteri bazată pe experienţa nemijlocită. Şamanismul nu este un sistem de credinţe. El se bazează pe o serie de experimente personale, al căror scop este vindecarea, aflarea de informaţii sau o serie de alte lucruri. De fapt, dacă şamanul nu obţine rezultatele dorite, el nu va mai fi folosit în această calitate, de către oamenii tribului său. Sunt persoane care mă întreabă, "Cum putem şti că cineva este şaman?", iar eu el răspund "Este ceva simplu. Fac ei călătorii către alte lumi şi fac ei minuni?"
Este şamanimsul o religie?
Practica şamanismului este o metodă, nu o religie, ea coexistând cu religii constituite, în multe din culturile lumii. În Siberia, şamanismul coexistă cu budismul şi lamaismul, iar în Japonia - cu budismul. Este adevărat că şamanii fac adeseori parte din culturi animiste. Animismul înseamnă că oamenii cred în existenţa spiritelor. Deci în culturile şamanice, acolo unde şamanul interacţionează cu spiritele, pentru a obţine rezultate cum ar fi vindecarea, nu este nimic surpinzător în faptul că oamenii cred în existenţa spiritelor. Dar şamanii nu cred în spirite. Şamanii le vorbesc, interacţionează cu ele. Ei nu "cred" mai mult în spirite, decât în faptul că ei "cred" că au o casă în care locuiesc şi că au o familie. Acesta este un aspect foarte important, fiindcă şamanismul nu este o credinţă sistematică.
De asemenea, şamanismul nu este un sistem exclusivist. Niciun şaman nu îţi va spune, "Noi reprezentăm singurul sistem de vindecare posibil." În cadrul unei abordări holistice a vindecării, şamanul foloseşte mijloacele spirituale pe care le are la îndemână, cooperând cu oamenii comunităţii care dispun şi de alte tehnici de vindecare cum ar fi plantele, masajul şi trasul oaselor. Scopul şamanului este însănătoşirea pacientului, nu demonstrarea faptului că sistemul său este singurul valabil.
În multe dintre culturi, şamanii primesc daruri pentru lucrarea lor, dar acestea sunt întotdeauna înapoiate dacă pacientul va muri, ceea ce eu consider că este o inovaţie binevenită care ne-ar putea fi de folos în costurile serviciilor de sănătate publică din societatea noastră.
Din ceea ce am înţeles eu, există două aspecte ale vindecării şamanice - unul ţine de medicină, iar celălalt de spiritualitate.
Şamanii vorbes cu plantele şi cu animalele, cu întreaga natură. Nu este doar o metaforă. Şi fac aceasta, fiind într-o stare alterată a conştiinţei. Chiar şi studenţii noştri descoperă destul de rapid că vorbind plantelor, ei pot descoperi calea ca acele plante să devină leacuri. Şamanii au făcut acest lucru din cele mai vechi timpuri. În general, ei vor cunoaşte multe despre plante, dar acest lucru nu este esenţial. Spre exemplu, şamanii eschimoşi nu au acces la prea multe plante, şi atunci ei lucrează cu alte lucruri. Dar în Amazon, şamanii cunosc felurite plante, ca şi cântecele care se potrivesc lor, cântece pe care le învaţă, de obicei, chiar de la plantele înseşi.
Un fost student de-al meu din SUA a dezvoltat o practică de a descoperi şi a se folori de plantele de leac, învăţând direct de la acestea. Astfel el a descoperit că farmacopeea pe care a dezvoltat-o pe aceste baze este foarte apropiată cunoaşterii străvechii farmacopeei clasice chineze, prin care se pot prepara şi folosi plantele de leac, pentru diferite boli. O altă fostă studentă de-a mea, din Germania, lucra cu mineralele şi astfel, a descoperit felul în care pot fi ele folosite pentru vindecare. Până la urmă, a reieşit că ceea ce descoperise ea se apropia foarte mult de lucruri care le erau cunoscute vechilor indieni.
Ajungem atunci la un aspect deosebit de important: tot ceea ce s-a ştiut cândva, tot ceea ce se poate cunoaşte, se află la îndemâna şamanului, în timpul visului. Iată de ce şamanii pot fi profeţi; iată de ce pot merge ei înapoi, în timp, pentru a contempla trecutul. Prin disciplină, antrenament şi ajutorul venit din partea spiritelor, devine astfel accesibilă această sursă totală a cunoaşterii.
Ce se întâmplă atunci când o persoană bolnavă îi cere şamanului să o vindece?
Un şaman va putea, spre exemplu, să întreprindă o călătorie pentru a pune un diagnostic, pentru a strânge informaţia necesară problemelor de care suferă, dintr-un punct de vedere spiritual. Nu contează, în general, care este diagnosticul, din punctul de vedere al realităţii noastre obişnuite. Nu există o corespondenţă biunivocă între bolile spiritului şi cele ale realităţii noastre obişnuite. Nu poţi spune, "Aceasta este egală cu aceea." Iată de ce şamanul va face deseori o călătorie, pentru a descoperi care este lanţul cauzal spiritual şi, potrivit lui, a decide asupra tratamentului.
Din punctul de vedere şamanic, oamenii care nu sunt puternici - spiritual vorbind, "plini de putere" - pot cădea pradă bolilor, accidentelor şi nenorocului. Aceasta depăşeşte cu mult definiţia pe care o dăm noi bolilor. Şamanul restabileşte legătură persoanei cu puterea sa spirituală. Această putere spirituală este ceva analog unui sistem imunitar de apărare spirituală, dar nu aş merge pe o echivalenţă exactă, biunivocă, ci doar analogă. Puterea îl face pe om să reziste bolii. Dacă cineva este în permanenţă bolnav, atunci este limpede că acesta are nevoie de o conexiune cu puterea. O persoană sănătoasă, care nu suferă de nicio boală, va putea merge în căutarea unei viziuni, pentru a primi această conexiune cu puterea, dar una din treburile şamanului este să îi ajute pe ace oameni care nu sunt în stare să o facă singuri.
Astăzi, în cultura noastră, mulţi consideră că ţine de avangardă, când o persoană vorbeşte despre legătura dintre minte şi trup, dar faptul că creierul este conectat cu tot restul organismului nu îi prea entuziasmează ca informaţie. Este un fapt cunoscut de sute şi mii de ani. Ceea ce este cu adevărat important la şamanism, în opinia mea, este că şamanul ştie că noi nu suntem singuri. Prin aceasta înţeleg că, atunci când un om lucrează cu compasiune pentru atenuarea suferinţelor altuia, spiritele îi vin în ajutor şi se implică. Când cineva care nu are niciun fel de interes, care nu face parte din familia imediată a aceluia, care îl ajută pe acesta să îşi ostoiască boala sau durerea şi suferinţa, din pură generozitate şi compasiune, - şi procesul merge şi mai bine atunci când nu este implicat doar un şaman, ci doi - atunci se pot întâmpla miracolele. Deci marea veste pe care o aduce cu sine şamanismul este că nu este atât faptul că mintea, capul, ne este conectat cu restul corpului, ci faptul că nu suntem singuri.
Ce înseamnă recuperarea sufletului?
Oricine a avut o traumă, poate să fi trecut, dintr-un punct de vedere şamanic, printr-o pierdere sufletească. Prin suflet înţelegem acea esenţă spirituală care ne este de un folos esenţial de-a lungul întregii noastre vieţi, în funcţie de cum definim viaţa în propria noastră cultură, adică de la concepţie sau naştere şi până în momentul morţii. tehnicile de vindecare a pierderilor de suflet sunt tot atâtea tehnici de recuperare a sufletului, iar una din metodele şamanice clasice este să pornim în cîutarea acelei porţiuni pierdute de suflet, pentru a o aduce înapoi.
Până ân urmă cu 8 ani, mulţi oameni din lumea occidentală considerau că recuperarea sufletului ar fi o practică ce ţine de superstiţie şi care nu are niciun fel de eficienţă, dar lucrurile s-au schimbat între timp. Trebuie să recunosc că multe s-au schimbat datorită activităţii depusă de către colega mea, Sandra Ingerman, autoare a cărţii Soul Retrieval (Recuperarea sufletului) şi Coming Home (Bun-venit acasă). În timpul activităţii sale şamanice pe care a depus-o la Santa Fe, New Mexico, femei care suferiseră abuzuri grave în copilărie au arătat că , în timpul şedinţelor realizate cu ea, au reuşit să se extragă fizic din situaţie, în momentul făptuirii abuzului. Sandra a recunoscut imediat, fiind şaman practicant, că sufletul persoane părăsise întrucâtva corpul (dacă el ar părăsit complet trupul, persoana ar fi fost moartă), deci ceea ce era logic de făcut era să recuperezi acea porţiune pierdută de suflet, pentru a o aduce înapoi. Atunci ea a început să facă recuperări de suflet pentru acele persoane care trecuseră prin traume semnificative în copilărie, rezultatele fiind incredibile. Astăzi, această activitate reprezintă o parte importantă din practicarea şamanismului, în scopuri de vindecare, în Occident.
Dacă, într-adevăr, vei întreba un grup de oameni, "Câţi dintre voi simţiţi că v-aţi pierdut o părticiă din suflet?" - este îndeobşte recunoscut faptul că aproape toată lumea va ridica mâna. La un nivel profund, există o conştientizare naturală a acestei probleme. Spre exemplu, chiar şi o traumă minoră poate produce, întrucâtva, o pierdere de suflet, putând fi deci tratată.
O altă tehnică importantă în lucrarea şamanică cu scop de vindecare este extracţia. Extracţia implică îndepărtarea unei intruziuni spirituale. Aşa cum în realitatea obişnuită avem infecţiile, în cea spirituală, putem întâlni intruziile. Nu înţelegem prin aceasta faptul că unele spirite "rele" ar fi intrat acolo. Este mai mult ca o intrare a termitelor într-o casă din lemn. Dacă aveţi termite în casă, nu veţi spune că acele termite sunt rele, ci veţi spune "Trebuie să le fac să iasă din casă." Exact în acelaşi fel, şamanul lucrează pentru a îndepărta lucrurile care împiedică sănătatea din trup, cum ar fi intruziunile spirituale, şi lucrează pentru a le extrage. Acest lucru nu se face printr-o călătorie. Se face prin lucrul aici, în Lumea de Mijloc, într-o stare alterată a conştiinţei.
Cum se obţine, în şamanism, o stare alterată a conştiinţei?
În aproximativ 90% din lume, stările alterale ale conştiinţei folosite în şamanism se ating prin tehnici de schimbare a conştiinţei, prin implicarea unor sunete monotone de percuţie, de obicei obţinute la tobe, dar şi cu ajutorul beţelor, zuruitorilor şi altor instrumente. În aproximativ 10% dintre culturi, şamanii folosesc droguri psihedelice, pentru a-şi schimba starea de conştiinţă.
Mi-am început lucrarea şamanică în 1961, alături de indienii conibo din estul Peru-ului, cu ajutorul unor substanţe psihedelice neaoşe. Când am revenit în SUA şi mi s-au terminat rezervele de ayahuasca, am experimentat cu tobele. Spre surprinderea mea, chiar a mers. N-ar fi trebuit însă să mă surprindă aceasta, de vreme ce tobele sunt îndeobşte folosite de şamanii din întreaga lume. Aproape tot ceea ce se întâmplă în şamanism se face fiindcă funcţionează. Vreme de zeci de mii ani şamanii au dezvoltat un sistem, care şi-a dovedit eficacitatea, de folosire de spiritului, minţii şi inimii, în scop de vindecare, împreună cu remedii din plante, şi aşa mai departe. Din nou sistemul s-a dovedit eficace. Deci dacă vindecătorii din 90% din tradiţiile şamanice ale lumii folosesc aceleaşi metode, atunci ne ocupăm şi noi de ele şi, bineînţeles, descoperim faptul că ele funcţionează.
Pentru a reveni la tehnica extracţiei: această tehnică implică o stare alterată a conştiinţei, pentru a "vedea" în interiorul corpului clientului. Mare parte din lucrarea şamanică, care include călătoria şi extracţia, se face în întuneric, dintr-un motiv extrem de simplu - şamanul doreşte să realizeze o rupere de realitatea obişnuită, de lumina, sunetele, ş.a.m.d., pentru a trece într-o realitatea nevăzută. Şamanul învaţă să privească în interiorul corpului, cu ajutorul unei "vederi radiografice", pentru a vedea şi localiza boala, pentru ca apoi să o extragă.
Se aseamănă aceasta cu deposedarea?
Deposedarea se leagă de extracţie, dar nu este acelaşi lucru. Dintr-un punct de vedere şamanic, este foarte importantă ieşirea din Lumea de Mijloc, atunci când călătorim în scopuri spirituale. În vechime, şamanii călătoreau în Lumea de Mijloc, pentru a vedea cum o duc rude situate în locuri depărtate sau pentru a localiza turmele de animale migratoare. Dar astăzi, călătoriile se fac mai ales în Lumile Superioară sau Inferioară, acolo unde şamanii au călătoirt din cele mai vechi timpuri. Şamanii preferă adeseori să nu cheme spiritele din Lumea de Mijloc, fiindcă multe dintre ele sunt confuze şi lipsite de putere. Mergând către Lumile Superioară şi Inferioară, te întâlneşti cu fiinţe spirituale pline de compasiune, putere şi înţelepciune.
Şamanii care fac un alt fel de lucrare de vindecare îi ajută în acelaşi timp şi pe vii, şi pe morţi. Aceşti şamani sunt cunoscuţi şi sub denumirea de "psihopompi" sau conducători, îndrumători de suflete. Reamintiţi-vă, dintr-un punct de vedere şamanic, oricine se află în comă este mort. Deci şamanul, când are de-a face cu persoane aflate în comă, se duc în căutarea lor, pentru a vedea dacă ele doresc să revină. Şamanismul nu este un sistem care intenţionează să îi ţină pe oameni în realitatea obişnuită, indiferent că o doresc sau nu, întrucât şamanul ştie că aceasta nu este neapărat cea mai bună dintre realităţi. Deci faci călătoria în favoarea unei persoane aflată în comă, pentru a vedea ceea ce ea doreşte. Dacă ea doreşte să revină, atunci sarcina şamanului este aceea de a o aduce înapoi. Dar dacă ea vrea să rămână - sau în cazul cel mai des întâlnit - sau este pe moarte sau deja moartă - atunci şamanului îi revine sarcina de a o aduce într-un loc în care să se simtă bine şi să nu rămână nici acolo, plutind prin Lumea de Mijloc.
Deci revenind acum la problema deposedării - în multe din aceste cazuri, deposedarea se face de către oameni care sunt morţi, care se află în Lumea de Mijloc şi care nu ştiu că au murit. Dacă oamenii sunt lipsiţi de puterea lor sau au suferit de o pierdere de suflet sau de putere, ei sunt ca un vid, unde pot intra entităţile confuze. Aceasta se numeşte posedare involuntară.
Şamanul va aduce entitatea - cu îngăduinţa ei, o dată ce a realizat faptul că este moartă - într-un loc dincolo de Lumea de Mijloc, unde ea se va întâlni cu oameni pe care îi iubeşte. O dată făcut acest lucru, pentru ca clientul lor să nu mai fie posedat, şamanul le restituie sufletul lor întreg şi conexiunile cu puterea lor pierdută, pentru ca ei să se simtă din nou întregi şi vulnerabili în faţa unor posedări viitoare.
Lucrarea făcută în scop de deposedare îmbracă forme uşor schimbate, în culturi diferite, dar principiile de bază sunt aceleaşi. Sper ca, într-o bună zi, şi în cultura noastră să fie recunoscută necesitatea de a permite celor care practică şamanismul să lucreze cu aspectele spirituale ale bolilor, în cooperare cu profesionişti nespirituali, din domeniul medical.
În opinia dvs., de ce nu facem acest lucru şi acum?
Din nefericire, la începuturille ştiinţei, în parte ca o reacţie faţă de Biserică, în Europa, s-a decretat faptul că sufletele şi spiritele nu ţin de nicio realitate, ele neputând intra în teoriile ştiinţei. Aceasta este o situaţie apriorică; cu alte cuvinte, ironia face că ea este o declaraţie de credinţă enunţată în sec. al XVIII-lea. De fapt, ştiinţa nu a dezaprobat niciodată existenţa spiritelor. V-aş mai supune atenţiei faptul că acum, la confluenţa cu secolul XXI, a sosit momentul de a nu mai avea o ştiinţă bazată pe credinţă (pe credinţa că nu există spirite) şi de a pune bazele unei ştiinţe adevărate, care să nu mai poată decreata aprioric că anumite tipuri de cauze nu pot exista.
În legătură cu vindecarea prin extracţie, dintr-un punct de vedere şamanic, de unde urmează să fie extrasă boala?
Dintr-un punct de vedere şamanic, toţi oamenii au o parte spirituală, fie că ei recunosc sau nu acest lucru. Atunci când oamenii devin mânioşi, geloşi sau au o atitudine emoţională ostilă, aceasta se poate constitui, fără ca ei să o ştie, într-o supapă nu doar pentru un abuz verbal sau fizic, ci şi pentru unul spiritual. Cu alte cuvinte, dacă cineva ignoră complet principiile şamanismului, el pot produce daune altora, la nivel spiritual.
Printre populaţiile untsuri, shuar şi jivaro, din estul Ecuadorului, oameni cu care am trăit un timp, ei numesc aceste intruziuni "săgeţi magice". Există multe dispute şi războaie şi, uneori, vindecătorii se supără, uitând de disciplină, pentru a-şi folosi puterile. Dar este important să ştim că aceasta este o mare greşeală, nu doar din punct de vedere etic, dar şi din acela al instinctului de conservare. Oricât de motivată emoţional s-ar simţi cineva în acel moment, acele fiinţe spirituale, care reprezintă universul mare, iubitor şi ascuns, se vor deconecta. Este ca şi cum noi am fi un soi de baterii reîncărcabile. Mai deţinem ceva putere, putând deci face şi rău, dar sursa puterii nu ne mai alimentează. Am văzut aceasta de multe ori, în Amazon. Şamanii, în mânia lor, fac rău un timp, dar până la urmă tot ceea ce vor fi trimis ei în afară se întoarce înapoi la ei, iar rezultatul constă doar în propria lor moarte sau suferinţă, dar şi familia lor imediată va fi afectată într-un mod dezastruos de aceasta.
Acest lucru nu înseamnă că nu ai voie să te mâniezi pe oameni. Totul înseamnă doar că trebuie să ai o anumită disciplină, să ştii că există unii parametri. Te poţi înfuria pe cineva, eliberând verbal din tensiunea acumulată şi, în acelaşi timp, îţi poţi controla partea spirituală. Dar pentru propria ta autoconservare, dacă nu lucrezi pe linia alinării durerii şi suferinţei - şi aceasta în special atunci când lucrezi într-un sens contrar - vei fi în curând scos din situaţie şi probabil mort.
Dacă înţeleg eu bine acest concept, şamanii restabilesc integritatea şi puterea unei fiinţe umane, pentru ca apoi acea integritate şi putere să vindece tot ceea ce este în neregulă cu acea persoană. Deci, în acest cadru, o persoană plină cu putere, are capacitatea de se autovindeca.
Pentru cineva din afară, ar putea părea eă ei se vindecă de la sine. Dar conceptul autovindecării exclude spiritele. Dintr-un punct de vedere şamanic, nimeni nu a trecut în viaţa adultă, fără ajutor spiritual, indiferent că ei cunosc sau nu acest lucru. Conceptul autovindecării este un concept secular şi totul este bine atât cât trebuie. Acest concept îi învaţă pe oameni să îşi asume o oarecare responsabilitate pentru boala lor, mai învăţându-i şi să îţi asume responsabilitate pentru propria moarte. Potrivit acestei abordări, oricine eşuează la momentul morţii, fiindcă el este răspunzător de tot. Dintr-un punct de vedere şamanic, noi nu suntem atât de importanţi. Nu suntem neapărat cei mai importanţi din univers. Şamanul are un punct de vedere mult mai smerit, care poate părea până la un punct că ţine de autovindecare, dar în fapt noi suntem ajutaţi. Iar şamanul are bineînţeles rolul de a accelera această posibilitate.
Deci persoana nu se vindecă singură?
În anumite cazuri, s-ar putea ca acest lucru să se întâmple. Nu doresc să exclud această posibilitate. Autovindecarea ţine de un punct de vedere foarte secular asupra realităţii, dar reprezintă un pas în conştientizare. Este ca şi cum am recunoaşte legătura creierului cu corpul.
Ne puteţi vorbi despre diferenţa existentă între realitatea obişnuită şi cea neobişnuită, în special din punctul de vedere al implicaţiilor ei în medicină?
Termenii de "realitate obişnuită" şi "realitate neobişnuită" ne vin de la Carlos Castaneda. Realitatea obişnuită este realitatea pe o percepem cu toţii. Este realitatea în care putem conveni toţi că există un ceas atârnat pe perete. Realitatea neobişnuită este realitatea care se asociază stării şamanice a conştiinţei; adică, atunci conştiinţa este alterată, iar noi putem vedea lucruri pe care nu vedem în mod normal, într-o stare obişnuită a conştiinţei.
Realitatea obişnuită este, în general, ceva îndeobşte agreat de toţi. Realitatea neobişnuită ţine foarte mult de specificitatea persoanei. Informaţiile obţinute în realitatea neobişnuită este croită după fiecare individ - există persoane care s-ar putea să nu o perceapă deloc, spre deosebire de informaţiile obţinute în realitatea obişnuită, în care toţi primesc acelaşi lucru.
Realitatea neobişnuită este, de asemenea, o realitatea empirică; adică, persoana interacţionează cu ea, o vede, o atinge, o aude, o simte. Iar şamanul vede cu inima, în această realitate. În realitatea neobişnuită, pentru ca un lucru să fie acelaşi pentru persoane diferite, el trebuie să fie acelaşi în inimă. Aici însă, în realitatea obişnuită, pentru ca ceva să fie acelaşi, nu are legătură cu emoţia legată de el; îl vei vedea, spre exemplu, cum vez uşa unei camere. Dacă v-aş arăta o fotografie a mamei mele, acum decedată, voi şi cu mine nu am avea aceeaşi relaţii emoţională cu acea fotografie. Dar dacă aş pronunţa cuvântul "mamă", fiecare văzându-şi propria mamă, senzaţia emoţională din inimă ar fi mai apropiată - nu identică, ci mai apropiată. Deci pentru a vedea lucurile exact la fel, în inimă, ele ar trebui să se prezinte puţin diferit pentru fiecare persoană, fiindcă fiecare persoană are o personalitate şi o istorie personală diferite.
Termenul de "neobişnuit" este folositor, fiindcă îi îngăduie fiecăruia să i se reamintească că accesul către aceste lumi depinde de cât de mult a intrat fiecare în starea şamanică a conştiinţei. Gândirea ne este astfel limpezită. Timp de ani de zile, mulţi au înţeles greşit ceea ce spuneau şamanii. "Am făcut o călătorie şi am lipsit timp de 3 ani, întâmplându-mi-se cutare şi cutare lucru". Deci persoana a avut experienţa, într-o realitate neobişnuită, de a fi trăit în alt loc timp de trei ani, dar poate el nu a fost plecat din realitatea obişnuită mai mult de o jumătate de oră.
Ce ne puteţi spune despre divinaţie?
Lucrarea şamanică include şi divinaţia. O persoană poate călători în nume propriu sau altcineva, un practicant al şamanismului, o poate face pentru ea, pentru a afal răspunsul la o întrebare. Ceea ce este cu adevărat interesant este că, atunci când persoana îi este complet străină şamanului, acesta neştiind nimic despre ea, el va cere răspunsul la întrebare printr-o călătorie sau prin alte tehnici, primind informaţia exactă, care este valabilă pentru viaţa acelei persoane. Aceasta se poate întâmpla, din pricină că astfel de lucruri sunt cunoscute spiritelor. Şamanul nu trebuie să ştie nimic, în afara metodelor şi a propriilor săi asistenţi din lumea spiritelor.
Cum pot folosi medicii şi asistentele medicale această cunoaştere?
Uneori eu denumesc fundaţia noastră "Universitatea de Şamanism." Am readus aceasta în discuţie, pentru că scopul nostru principal este să readucem şamanismul pe planetă, instruindu-i pe oameni. Multe dintre aceste persoane sunt medici şi cadre medicale. Ei sunt cei care trebuie să descopere felul în care trebuie integrate cunoştinţele care sunt predate o dată cu aceste practici. Nu avem o grilă unică pentru acest lucru. Pe parcursul viitorilor câţiva ani, sperăm să întrunim o conferinţă amplă a tututror practicienilor din domeniul medical, care au studiat la noi, pentru a face schimb de informaţii asupra felului în care au folosit aceste metode în practică.
Ştiu că Fundaţia face cercetări privitoare la folosirea tobelor pentru însănătoşire. Ne puteţi vorbi despre acest lucru?
În cercetările noastre, graţie unei fundaţii canadiene, am aprofundat o serie de subiecte legate de călătoria şamanică, tobele şi sănătatea. Soţia mea, dr. Sandra Harner, este directorul Proiectului pentru Şamanism şi Sănătate. Cercetările sale îmbracă două aspecte importante - unul din ele fiind efectul călătoriei şi tobelor şamanice asupra răspunsului imunitar al organismului şi asupra emoţiilor.
În legătură cu această activitate, ea a ajuns la unele concluzii, legate de faptul că unele persoane având un anumit profil, în ceea ce priveşte unele elemente psihologice definitorii, răspund de o manieră mult mai eficientă, privitor la factorul imunitar, decât alţii. Este evident un subiect de mare interes. Ea a mai descoperit că se manifestă o deosebită sporire a senzaţiei de bine, ca şi o scădere a tulburărilor distimice şi a stresului, la persoanele care au lucrat cu călătoria şi tobele şamanice. Ar fi prematur să spunem acum mai multe, în acest sens.
Este o ironie faptul că un sistem de vindecare care - în afara folosirii plantelor - reprezintă cel mai vechi sistem de vindecare din lume, dar nu s-a bucurat de niciun fel de cercetări, în afara celor pe care reuşim noi să le facem cu slabele noastre resurse. Aştept cu nerăbdare ziua când posibilitatea unei cauzalităţi spirituale să nu mai fie exclusă din cercetare, astfel încât ştiinţa, de fapt, să devină întrutotul ştiinţifică.
Dispunem şi de ceea ce, în practica medicinii, se numeşte "cazuistică anectotică". Oamenii vin de obicei la şaman, atunci când orice alte mijloace au eşuat. Avem cazuri în care, o dată ce persoana a început cu tratamentul şamanic şi continuă şi cu analize de laborator, acestea devin treptat din pozitive, negative. Presupunerea venită din partea lumii medicale este îndeobşte aceea că diagnosticele anterioare erau, de fapt, incorecte, de vreme ce s-a petrecut o remisiune a simptomelor. Noi nu ne supărăm, fiindcă, până la urmă, este practic imposibil să demonstrezi cum lucrează cauzalitatea, pornind de la caz la caz. Oamenii se minunează, "De unde ştii că aceasta chiar funcţionează?" Ei bine, dacă o practici pentru tine, pentru viaţa ta, atunci vei avea şi o cale specifică şi rezultate.
La ce lucraţi acum?
Interesul meu primordial actual stă în miracole. Mi-am dedicat ultimii ani descoperirii principiilor care sunt în joc, pentru producerea miracolelor şi consider că am făcut progrese semnificative, în acest sens. Cunoaştem acum câte ceva despre aproape tot ceea ce s-a scris vreodată despre aceasta, atât în literatura şamanică, cât şi în aceea despre miracole, aici incluzându-se şi miracole legate de vindecare.
Cu începere de anul viitor, vom merge mai departe, în acest proiect, alături de câţiva dintre cei mai avansaţi dintre studenţii noştri. Nu mă simt încă în stare să încep să împărtăşesc publicului despre aceste lucruri - este prematur - dar această lucrare implică o reală conştientizare din partea spiritelor.
Ar trebui să spun acum ceva şi despre spirite, de vreme ce acesta este un cuvânt ciudat pentru oameni. Ce este un spirit? În 1961, când mă afla la indienii conibo din regiunea Amazonului din estul Peru-ului, învăţam cu un şaman despre folosirea plantei ayahuasca, şi noapte de noapte lucram cu diferitele spirite ale naturii. Am lucrat cu spiritul şarpelui anaconda, cu acela al panterei negre, cu al delfinului, cu felurite spirite ale copacilor, şi aşa mai departe. Acestea soseau, pentru a le vedea, şi aşa ma departe. Apoi, într-o noapte mi-a fost prezentat spiritul bărcii cu motor, apoi pe cel al radioului, ca şi pe cel al avionului. Am ajuns să realizez faptul că tot ceea veţi în întunericul desăvârşit sau cu ochii închişi este, din punct de vedere tehnic, un spirit. Este o realitate spirituală.
O dată ce şamanul contactează spiritele, ce se întâmplă?
Există un punct de trecere pentru puterea din realitatea neobişnuită către realitatea obişnuită. Cele două realităţi sunt conceptual discrete, dar şamanul este în stare să mişte puterea uneia către cealaltă. Când aceasta izbuteşte, se întâmplă vindecările şi ceea ce numim îndeobşte miracole.
Interesul în miracole v-a fost evident suscitat de faptul că aţi experimentat sau aţi fost martorul unor miracole. Aţi vrea să ne relataţi povestea unui miracol?
Vă voi relata unul foarte simplu care poate fi perceput şi astăzi, în mod empiric, în realitatea obişnuită. Una din studentele noastre, Carol Herkimer, se afla în ceea ce se numeşte "o barcă a spiritelor", alături de alţi membri ai cursului nostru de bază. Barca spiritelor este o tehnică folosită de aborigenii australieni, pe coasta de nord-vest a SUA şi pe Amazonul de sus. Un grup de şamani călătoreşte împreună către lumea de Jos sau de Sus, pentru a ieşi în afara timpului. Scopul călătoriei lor este fie vindecarea, fie cunoaşterea. Atunci când un grup întreg de persoane, instruite cum se cuvine şi aflate în contact cu spiritele, călătoreşte împreună pentru a ajuta o altă persoană, întregul ritual este foarte puternic.
Pe vremea aceea mergeam la un studio de dans din Manhattan, pe Canal Street, numele său fiind "The Kiva". Ca oricare alt studio de dans, avea podelele bine lustruite, aşa că trebuie în permanenţă să avem grijă să nu îl zgâriem. Carol tocmai se recupera dintr-un accident cumplit de maşină, aşa că nu putea să stea jos, pe perne, alături de ceilalţi. Ea stătea pe un scaun având picioarele tubulare şi curbate. Deci am pornit în călătorie, iar când am revenit (în realitatea obişnuită), oamenii au început să împărtăşească din experienţele trăite. Când Carol a pornit în călătorie, ea a trecut printr-o mare de foc, în realitatea neobişnuită. Când a revenit, podeaua fumega sub scaunul ei, iar picioarele tubulare din aluminiu ale scaunului ei croiseră o dâră arsă în podea, dar ea nu avea nicio arsură. Proprietarii studioului au fost destul de supăraţi, iar dâra arsă se află şi astăzi, pe podea.
Acest exemplu nu demonstrează în sine nimic, dar vă veţi întâlni cu astfel de coincidenţe, în propria voastră practică. În niciunul din cazuri nu veţi putea fi siguri de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, dar dacă reuşiţi să găsiţi o corelaţie înaltă între felul de tratare a acestor exeprienţe de către persoane care sunt cunoscute a fi şamani vindecători şi revenirea din boală - după ce orice alte căi şi remedii au eşuat - atunci începi să devii atent.
Când începi să faci călătorii şamanice, dacă eşti genul de persoană faţă de care spiritele simt compasiune vrând să te ajute, vei primi o serie de învăţături pe care nu le-ai cerut şi la care nu te-ai aşteptat că le vei primi. Fiindcă o dată ce treci de acele uşi - oricare ar fi ele - spiritele te vor învăţa, în funcţie de nivelul tău de pregătire, iar viaţa ţi se va schimba. Chiar şi o singură astfel de călătorie poate să înceapă procesul schimbării în viaţa ta.

Versiunea românească: Alexandra Popa