miercuri, 25 iunie 2008

Despre channelling

Două prime materiale


Despre channeling (Lee Carroll)

Vreau să mă folosesc de acest prilej pentru a vorbi de channelling, în general. Acest lucru este adeseori confundat cu ceva ciudat şi înfricoşător, şi bănuiesc că aveţi oarece prieteni cărora nu le-aţi vorbi niciodată despre aşa ceva - că aţi consultat vreodată această pagină web! Unii consideră că este ceva rău, iar alţii nu doresc să aibă nici un fel de legătură cu aşa ceva. Ei ar dori să se limiteze la alte informaţii care nu sunt obţinute prin channeling (cred ei).

Definiţie (channelling): Cuvinte divine (sau energie), inspirate de Dumnezeu, împărtăşite oamenilor de către alţi oameni.
Definiţia de mai sus se referă la ceea ce ESTE cu adevărat acţiunea de channelling. Acest lucru înseamnă nu doar că toate textele sacre de pe această planetă (aparţinând tuturor religiilor) provin dintr-un channeling toate, dar şi că mare parte din operele de artă şi şi muzicale au fost transmise pe această cale! Este de-a dreptul un loc comun, dar fenomenul are - ca multe alte procese care au reapărut o dată cu mişcarea New Age - un oarecare stigmat care este, cel puţin, straniu. Nu Dumnezeu este cel care a scris Biblia... oamenii au făcut-o, fiind inspiraţi, în acel moment, de divinitate.

Ne-am obişnuit să îngăduim unor bărbaţi şi femei care au fost "autorizaţi şi sancţionaţi" ca fiind ai lui Dumnezeu să ne transmită informaţii... şi nu oamenilor obişnuiţi. Iată de ce în această epocă New Age, când începe să transpară intenţia esenţială nutrită de Maestrul New Age al Iubirii (aceea a împuternicirii de sine, pentru alte persoane decât preoţii), acum din ce în ce mai mult se întâmplă ca "oameni obişnuiţi" să transmită acest gen de informaţii provenite de la Dumnezeu.
Chiar în cultura noastră, noi acceptăm epistolele unui mirean adresate prietenilor săi din diferite cetăţi ale Ţării Sfinte... ca fiind înseşi cuvintele sacre ale Domnului! (Este exact felul în care s-a scris o mare parte din conţinutul Noului Testament din Biblie.) Gândiţi-vă numai. Acesta este channelling!
Noi credem că Dumnezeu nu a încetat să vorbească oamenilor în urmă cu 2000 de ani. A crede că Dumnezeu a întrerupt această comunicare ar însemna să ne nesocotim divinitatea sau să acordăm un statut de sacralitate trecutului, neconsiderând că sunteţi demni de a face parte dintr-un proiect al unui Pământ Iluminat. Sunteţi demni de o comunicare neîntreruptă cu Dumenezeu... ceea ce predau eu este, de fapt, o parte din VOI!

Dar mai există ceva care există o dată cu procesul de channelling...


Responsabilitatea!

Oricine poate fi canal, iar Spiritul nu are nici un fel de drept de proprietate, în acest sens. Este pentru oricine, nu doar pentru câţiva aleşi. Deci abilitatea şi potenţialul pentru această activitate există. Ca în multe alte lucruri similare (spirituale, n.trad.), INTENŢIA omului este totul. Nu orice channelling este realizat cu cea mai PURĂ INTENŢIE. Iată de ce unele sunt reale, altele nu... şi VOI aţi trebui să simţiţi care este diferenţa, atunci când AUZIŢI sau CITIŢI un mesaj. Este oare el venit de la Spirit?
Mulţi bărbaţi, ca şi multe femei, emit tot soiul de palavre, în ultimul timp, pe care ei le numesc inspirate... unele existând pe pagini de web, ca acesta. Cum puteţi să simţiţi dacă ele sunt reale sau nu, având în vedere că nu există nici o instanţă sau organizaţie care să vină să vă spună care este "OK" şi care nu? (Nu vă bucură aceasta?)
Responsablilitatea unui channel REAL este EXTRAODINARĂ. Informaţia sacră, învestită cu har ("unsă") poate schimba vieţi! Informaţia egocentrică care nu foloseşte decât egoului celui care o propagă, informaţia cumplită (care seamănă groaza) poate crea confuzii şi ea poate chiar să sisteze evoluţia spirituală a cuiva. Cum veţi şti care este diferenţa? Kryon ne-a transmis că în noi stă puterea de discernământ care de a şti, că noi vom fi chiar capabili de a "simţi" şi diferenţele.
Pentru aceia din voi care mai sunteţi în faza de a învăţa care este acel simţământ, am nişte informaţii ce v-ar putea fi de folos. Acestea au fost iniţial publicate în revista "New Realities", în iulie 1987... cu doi înainte ca eu să încep să fac channelling (cât de nimerit!) Articolul se numea "Principii ale discernământului spiritual" (Guidelines for Spiritual Discernment). În articol sunt trasate 12 principii de care cititorul trebuie să ţină seama, ele fiind şi negative, şi pozitive. Consider că aceste informaţii sunt corecte şi au fost dezvoltate de Entităţi iluminate, în scopul de a-i învăţa pe oameni.
Mai jos, vă voi prezenta 7 din cele 12 principii (care sunt, de asemenea, prezentate în Kryon 6, "Parteneriatul cu Dumnezeu").
Cu proxima ocazie cânt vă veţi afla în prezenţa uniu channel sau veţi citi o transcriere, luaţi aminte la cele şapte considerente enumerate mai jos. Pe măsură ce veţi asculta sau citi cuvintele pronunţate de un channeller, încercaţi şi voi să vă întrebaţi: "care este intenţia vorbirii omeneşti?" Are Omul sau egoul vreo agendă? Dacă detectaţi ceva în acest sens... atunci opriţi totul. Pentru ca informaţia să fie corectă şi adevărată, nu trebuie să existe în ea nici un fel de urmă de ego omenesc. Spiritul este cel care cere aceasta channeller-ului... o ştiu prea bine. Cum mai ştiu, din cei 12 ani în care am făcut experienţa channelling-ului, că mesajul mesajul trebuie ÎNTOTDEAUNA să fie unul plin de iubire, nu de teamă/frică. Mai fiţi atenţi la ceva!
Puteţi "recunoaşte" ceva familiar în tipul de energie transmisă, ceva care vă face să vă simţiţi ca şi cum aţi fi "acasă"(ceva familiar, deci)? Este o altă cheie. Dacă nu o veţi putea recunoaşte şi nu vă veţi putea identifica cu entitatea sau entităţile care îşi transmit mesajul prin omul respectiv, atunci - probabil - că ar trebui, pentru moment, să lăsaţi deoparte un asemenea mesaj. Nu orice channelling provine de la o entitate. Multe mesaje provin de la propriul vostu centru spiritual (Sinele Divin lăuntric). Nu încercaţi să identificaţi întotdeauna despre "cine" este vorba, cerând un nume sau încercând să daţi o întruchipare a ei în carne şi oase. Trebuie să consideraţi că înlăuntrul vostru se află Iubirea Divină... care este capabilă de a VĂ transmite mesaje pentru VOI.
IMPORTANT: Îngăduiţi-vă câteva momente pentru a citi cele "patru atribute ale iubirii", aşa cum sunt ele prezentate în Cap. 1 din Kryon 6 - Parteneriatul cu Dumenezeu. Ele vă vor ajuta să înţelegeţi, să simţiţi ce înseamnă starea lipsită de intervenţia ego-ului... ca şi unele din atributele energiei pure şi sacre.
Folosiţi-vă discernământul. Ce se întâmplă, de fapt? Mesaje de la cineva uman? .... sau mesaje de la un Dumenezeu înţelept şi iubitor? De fiecare dată eu caut să fac acest test pentru tot ceea ce scriu sau comunic, fiind un canal pentru Kryon. De fiecare dată trebuie să se întâmple aceasta.

PRINCIPII ALE DISCERNĂMÂNTULUI - New Realities Magazine, iulie 1987 (parafrazat)

1. Întotdeauna va exista informaţie care să fie de folos fiecăruia. Feriţi-vă de channelling-ul care transmite informaţie care este utilă doar unora (puţini), despre care se spune că este oferită numai unui grup special sau unui număr limitat. Ea trebuie să fie de folos ÎNTREGII umanităţi, fiecărui om în parte. Aceasta reprezintă o zonă a discernământului care vă îngăduie să ştiţi că ceea ce auziţi ete adevărul.

2. Mesajul trebuie să fie remontant. Luaţi aminte, trebuie să fie un mesaj care să vă motiveze, să vă dea putere - NU UNUL dictat de FRICĂ, nu unul care să vă tragă în jos, să vă deprime - nu unul care să vă facă să adoptaţi măsuri venite din frică sau care vă facă să vă ascundeţi - ci un mesaj care să vă întărească, să vă justifice! Este aceasta prima caracteristică a energiei care vine de la DUMNEZEU. Trebuie, deci, să o regăsiţi. Ea trebuie să îl inspire pe ascultător sau pe cititor. Orice mesaj transmis vreodată de o vreo prezenţă angelică, venită în faţa vreunei fiinţe omeneşti, începea cu "Nu vă temeţi!"
3. Spiritul (Dumnezeu) nu vă va transmite vreodată vreun mesaj canalizat, prin care să vă ceară să renunţaţi la liberul vostru arbitru. Niciodată! Pentru că liberul arbitru se leagă de tot ceea ce înseamnă experienţa voastră pe Pământ, se leagă de faptul că voi staţi în "jilţuri de aur" (este vorba de o metaforă creată în Kryon 6). Liber arbitru! LIBERA ALEGERE este ceea ce face să vă atrage, vă făureşte viitorul.
4. Spiritul nu vă transmite - niciodată - un mesaj în care să vă ceară să întinaţi integritatea lucrurilor în care credeţi. Prin procesele voastre mentale, voi sunteţi cinstiţi/onoraţi. Spiritul nu vă va amăgi şi nu vă va "obliga prin vreun mesaj" să faceţi ceva. Trebuie ca niciodată mesajul să vă încalce integriatatea. Trebuie să vă simţiţi în largul vostru, în legătură cu mesajul, el trebuie să vi se prezinte ca adevărat inimii voastre.
5. Spiritul nu vă va întruchipa niciodată ideea că un canal ar putea fi sursa unică a ceva. Urmăriţi aceasta, pentru că există multe canale pentru Spirit şi toate acestea îşi coordonează informaţiile pentru a crea o imagine mai amplă, mai ales în această Nouă Eră. Ele nu se vor prezenta NICIODATĂ ca fiind UNICA sursă a informaţiilor.
6. Luaţi seama la faptul că informaţia este îndeobşte o informaţie nouă. Fiţi cu băgare de seamă în legătură cu acel canal care, pur şi simplu, reconfigurează ceva vechi, pentru că atunci channelingul nu se referă decât la egoul fiinţei omeneşti respective. Informaţia nouă este o necesitate. Este motivul principal al channel-ului. Luaţi seama la aceasta.
7. Fiţi cu băgare de seamă la faptul că informaţia trebuie să aducă o dată cu ea şi soluţii spirituale. Soluţiile legate de provocările vieţii pe Pământ, prin intermediul de noi informaţii, reprezintă chiar obiectivul channelling-ului.

Oferite cu Iubire,

Lee Carroll



DESPRE CHANNELING

DANIEL JACOB, THE RECONNECTIONS

Una din metodele prin care noi accesăm grupul nostru personal numit "Reconexiunile" este aceea cunoscută sub numele de "channeling". Numită de-a lungul istoriei sub denumiri ca "profeţie", "inspiraţie" sau "mediumnitate", acest talent simplu (dar profund) îngăduie accesul direct la ceea ce este îndeobşte cunoscut sub denumirea de "akasha" (sau de Înregistrările akashice). Aceste arhive reprezintă un flux al conştiinţei care curge în apropierea sau în jurul oricărei persoane. În acestea se cuprind întreaga cunoaştere, imagini şi felurite informaţii de care ar putea orice avea nevoie vreodată.
Într-un fel, Akasha nu este doar un "net lăuntric", la care conştiinţa individualăp poate dobândi accesul. O dată ce ne-am "legat", suntem liberi să folosim "motoarele de căutare" (denumite Ghizi Spirituali) care ne vor ajuta, indiferent de temele sau subiectele de care avem nevoie.

PUŢINĂ ISTORIE

În epoca modernă, creşterea interesului pentru mediumnitate a început în 1848, când două surori pe numele de Fox, în vârstă de 12 şi 15 ani, au început să perceapă unele zgomote în şi prin jurul locuinţei lor. Cu timpul, ele au dezvoltat o modalitate de interpretare a acelor zgomote pentru a obţine "mesaje" de la "spirite" sau "entităţi dezîncarnate". Când concetăţenii lor au început să exploreze profunzimea acestor mesaje, interesul pentru ocultism a început să se răspândească, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, ca un foc de pădure.
Cum se întâmplă, de obicei, cu toate mişcările care implică bani şi/sau notorietate, mediumnitatea şi-a avut şi ea şarlatanii ei, dar şi pe autorii unor articole autentice. Printre mediumurile celebre mai ieri se numără Daniel Douglas Home, Episcopul Pike şi Edgar Cayce. Pe fondul sprijinului acordat activităţii acestora, fiecare din medii au avut drept adepţi pe acei care doreau să işi însuşească pentru ei înţelepciunea care vine de dincolo de lumea fizică. Apoi, la un moment dat, importanţa activităţii lor a scăzut, ea fiind înlocuită de o nouă varietate de practicieni ai acestei arte străvechi. Printre aceste nume, Cayce se bucură încă de un alai destul de fervent de admiratori.
În anii '70, a început să fie atribuită denumirea de "channel" acelor mediumuri - cum ar fi Jane Roberts (al cărei site de web este http://www.spiritual-endeavors.org/seth/index.html) care a adus importante mesaje de o entitate denumită SETH (http://www.sethnet.org/). Seth a fost primul dintre spiritele-profesori care au discutat, pe larg, despre acest concept al "multidimensionalităţii" (multi_index.htm). Deşi îmbrăţişat, în zilele noastre, ca un demers autentic, omenirea abia ACUM începe să realizeze care sunt implicaţiile lucrurilor ce ne-au fost dăruite prin şedinţele şi cărţile realizate de Jane Roberts.
Din experienţa mea personală au mai existat şi alte canale, cum ar fi Jack Purcell care face channel pentru LAZARIS (http://www.lazaris.com/), ca şi Darryl Anka care face channel pentru extraterestrul BASHAR (http://www.bashar.org). Ar fi bine dacă aţi dedica ceva din timpul dvs. învăţăturilor acestora, care mi-au afectat profund creşterea spirituală.


TIPURI DE CHANNELING


În esenţă există trei tipuri de mediumnitate:

* Channeling în transă: O formă de mediumnitate, în care un individ îşi va depăşi controlul conştient asupra corpului, predându-l unei "entităţi din exteriorul său" care o va folosi ca instrument al comunicării. În timpul acestor şedinţe, canalul nu va avea nici un fel de conştientizare sau amintire a celor ce s-au întâmplat. El/ea pur şi simplu "pleacă", pentru ca apoi să se trezească, de oboseală sau la încheierea şedinţei.

* Channeling conştient: O formă de mediumnitate, în care individul-canal îşi menţine prezenţa conştientă, dar este de acord să îngăduie exprimarea, prin corpul său fizic, a unor adevăruri sau imagini care provin de la o altă entitate. Oricând canalul este liber să editeze materialul prezenat sau să refuze exrpimarea lui, ori de câte ori nu se simte în largul său cu informaţia care îi este oferită.

* Scrierea, pictura sau dicté-ul muzical automat: O formă de mediumnitate în care canalul (fie în transă sau conştient) îngăduie corpului său să se folosească de o serie de modalităţi artistice, pentru a expima ideile sau emoţiile unei entităţi existente în afara/exteriorul contextului său imediat de viaţă.


Începutul unei Noi Ere


The Reconnections mi-au arătat că omenirea se află în cadrul unui proces de intrare într-o NOUĂ ERĂ felului în care
facem experienţa adevărului şi înţelepciunii superioare. Prin dezvoltarea "channeling-ului conştient" şi prin nenumăratele ajustări care au fost aduse frecvenţei noastre vibraţionale, de-a lungul ultimilor 20 de ani, oamenii au ajuns să fie acum capabili de a ACCESA DIRECT, pentru ei înşişi, Akasha, eliminând astfel necesitatea unor drumuri costisitoare la mediumuri profesioniste şi/sau la felurite ierarhii religioase care le administrează "Adevărul Divin".
În multe din cazuri, nu mai este nevoie ca ei să intre în transă, pentru a dobândi accesul la adevărul superior. Dacă sau atunci când sunteţi pregătiţi, nu trebuie decât să vă limpeziţi, pentru a intra într-un SPAŢIU INTERIOR FOCALIZAT, unde vă veţi întâlni cu Ghidul/Ghizii, cărora le veţi prezenta întrebările voastre pentru Biblioteca din Akasha. Parte din activitatea mea implică asistenţa acordată oamenilor în realizarea acestei conexiuni. Cealaltă parte a muncii mele cuprinde asistenţa acordată corpurilor lor fizice, pentru ca ele să gestioneze descărcarea de energie care însoţeşte îndeobşte o astfel de experienţă stimulativă.
Cei care sunt novici în channeling exprimă adesea temerea că ei se vor întâlni cu "spirite malefice", când se deschid înţelepciunii superioare. Unii chiar se folosesc de această scuză pentru a nu-şi deschide propriul canal. Acestora le voi spune că atributele de "bun" sau "rău" ţin de JUDECATĂ şi se aplică, pentru unii, ideilor sau persoanelor care nu le sunt pe plac. Călătoria noastră către Tărâmurile Nevăzute se aseamănă foarte mult cu prima călătorie a lui Luke Skywalker către "Partea Întunecată". Când el a intrat în peşteră, l-a întrebat pe Yoda ce va găsi acolo. Yoda i-a răspuns: "Numai ceea ce ai luat cu tine."
Nu vă pot spune că explorarea conştiinţei interioare nu va fi niciodată o experienţă prea plăcută. Am tras sperieturi de multe, multe ori. Totuşi, atunci când am evoluat în proces, am descoperit că temerile - ca şi fiinţele care le suportă - nu sunt decît imagini distorsionate care erau puternic colorate şi alimentate de dorinţele mele reprimate, vină sau alte aspecte emoţionale nerezolvate. Când mi-am îngăduit mie însumi să recunosc aceasta, lăsându-mă confruntat cu tot ceea ce se afla acolo, am găsit libertatea faţă de demonii mei. De fapt, am învăţat că cuvântul "demon" vine de la "daimon" care înseamnă "profesor inspirat".
Cuvântul "ocult" înseamnă ad litteram ASCUNS. De-a lungul secolelor, au existat unele adevăruri şi corpusuri de cunoaştere care au fost, în mod deliberat, ţinute în afara filonului principal de gândire. Oamenii care explorează aceste subiecte şi teme au toţi caracteristici care îi îndreptăţesc să abordeze sporirea de energie care însoţeşte întotdeauna adevăruri vibraţionale superioare. Aceste adevăruri sunt îndeobşte cunoscute drept "cunoaştere esoterică".
Când filonul principal de gândire va îngădui integrarea acestor adevăruri noi şi tulburătoare, "biblioteca esoterică" se va umple, pur şi simplu, cu adebăruri vibraţionale Şi Mai Înalte. Până la urmă, Multiversul nu cunoaşte penurie în capacitatea sa de a stimula, edifica şi de a-i uimi pe cei care au îndrăznit să călătorească acolo. Rezultatul va fi atunci o altă MUTAŢIE VIBRAŢIONALĂ care se va întâmpla pe planeta noastră. Şi lucrurile vor continua .........
Orice gânduri sau întrebări vor fi bine primite. Contactaţi-mă şi voi include - poate - răspunsurile pe Pagina cu FAQ (întrebărilor frecvente).

Versiunea românească: Alexandra Popa

Niciun comentariu: