duminică, 2 martie 2008

Ianuarie 2008 - UN NOU ÎNCEPUT! de Patricia Diane Cota-Robles

Anul trecut pe vremea aceasta, Fiinţele de Lumină de pe Tărâmurile Adevărului Iluminat spuneau că 2007 va fi un an de monumentale schimbări şi împliniri. Mai are cineva vreo îndoială cu privire la aceasta acum? Îi mai simţiţi şi acum ecourile, nu?
Ei bine, acum tot de Sus ni spune că 2008, care este, din punct de vedere numerologic, un an UNU, va fi vremea unor noi începuturi, o renaştere într-un aspect superior al Divinităţii noastre. Poate nu vom înţelege de la început ce înseamnă el, dar Compania Cerurilor ne asigură că va reprezenta minunate oportunităţi de a ne transforma vieţile. Tot ceea ce va trebui să facem va fi să ne fixăm intenţiile astfel încât să ne creăm acele vieţi pozitive pe care dorim să le experimentăm pe Pământ.
Unu este numărul noului început, iar unsprezece este numărul-maestru care reflectă transformarea fizicului în divin. 1 ianuarie 2008 este numeric o zi 111. Unsprezece zile mai târziu, 11 ianuarie 2008, avem o zi 1111.
În timpul acestei perioade deosebite de 11 zile, prezenţa EU SUNT a fiecărei persoane de pe planetă va integra, la cel mai înalt potenţial, aceste activităţi miraculoase ale Luminii, care au avut loc în 2007. Integrarea se va reflecta blând în inimile şi minţile întregii umanităţi, care îşi va ridica nivelul de energie, vibraţie şi conştiinţă a fiecărei faţete a Vieţii care se desfăşoară pe Pământ, la nivelul maxim pe care îl îngăduie legile cosmice.
Acest eveniment va deschide porţile, pentru ca prezenţa EU SUNT să poată interveni în vieţile noastre, într-o modalitate nouă şi minunată. Putem să ne prevalăm de această oportunitate extrem de importantă, de a ne fixa intenţiile asupra noilor începuturi, pentru a crea viziunea de viaţă pe care o dorim. Trebuie să ştiţi că prezenţa EU SUNT este nelimitată, iar acest aspect al Divinităţii este Una cu Dumnezeu-Tatăl/Mama. Prezenţa noastră a lui EU SUNT cunoaşte că ceea ce posedă Dumnezeul-Tată/Mamă este al nostru, ea putând aduce, pe căi minunate şi sublime, perfecţiunea Sa în vieţile noastre.
Ori de câte ori vom face experienţa durerii şi suferinţei care există în lume, ne va veni greu să pătrundem semnificaţia faptului că ne aflăm într-adevăr în pragul posibilibăţii de a co-crea armonia şi echilibrul Noului Pământ, într-un mod tangibil, pe planetă - Şi este exact ceea ce se întâmplă. Am trecut deja pragul către impulsul iniţial al celei de a 5-a dimensiuni. Evenimentele cereşti ne confirmă acest adevăr; profeţiile străvechi care ne prevesteau aceste vremuri se împlinesc acum, iar semnele ne indică această nouă realitate.
În timpul ultimelor trei luni ale lui 2007, au avut loc mai multe evenimente cosmice şi galactice, ele pregătind terenul pentru oportunităţile cu care ne vom întâlni în 2008. Noi suntem întotdeauna afectaţi de orice eveniment implicând corpurile cereşti din Universul nostru, dar de această dată sincronicitatea diferitelor alinieri galactice ne-au deschis dimensional calea care a făcut ca întreg sistemul nostru solar să fie catapultat în spaţiul sacru, unde Noul Cer şi Noul Pământ se vor manifesta într-un mod tangibil.
În ultima noastră comunicare, scriam despre unele lucruri minunate care s-au întâmplat în timpul pelerinajului nostru sacru, prin zona Mediteranei şi în sudul Franţei. Pelerinajul a avut loc în perioada 15-29 octombrie 2007. Evenimentele care au avut loc în întregul Univers, în timpul acelei perioade, au pregătit calea pentru naşterea Noului Pământ.
În data de 18 octombrie, au fost reactivate vortexurile elementale din straturile fizice, eterice, mentale şi emoţionale ale Pământului. Aceste vortexuri fac să se rotească câmpurile luminoase de forţă care energizează şi susţin tiparele elementelor pământ, aer, foc, apă şi eter, care alcătuiesc substanţa fizică a lumii formelor.
Intenţia originară a acestei sfere de Lumină a fost aceea de a susţine splendoarea înverzită din Grădina Edenului pe întreaga planetă, fiii şi fiicele lui Dumnezeu învăţând astfel să devină co-creatori cu Părinţii noştri dumnezeieşti.
Din nefericire, când umanitatea a suferit Căderea, ajungând în mlaştina propriilor noastre creaţii omeneşti imperfecte, aceste vortexuri de Lumină au intrat în adormire. Reactivarea lor la nivelul potenţialului lor divin a reprezentat un factor necesar pentru pregătirile naşterii Noului Pământ.
În timpul pelerinajului s-a mai petrecut un eveniment important, care a implicat deschiderea Meridianului blocat al Inimii din corpul Mamei Pământ. Aceasta este o componentă absolut necesară pregătirilor pentru naşterea Noului Pământ. În timpul primelor şapte zile de pelerinaj, a fost deschis cu succes, cu ajutor din partea lui Dumnezeu şi în dimensiunile sale depline, Meridianul blocat al Inimii Mamei Pământ. Acest lucru a putut avea loc prin efoturile unite nu doar ale lucrătorilor cu lumina care se aflau în pelerinaj, dar şi ale celorlalţi importanţi lucrători cu lumina din întreaga lume, care au lucrat la unison cu întreaga Companie a Cerurilor.
În data de 23 octombrie, s-a încheiat prima fază a pelerinajului nostru prin regiunea mediteraneeană, după care am intrat în a doua fază a misiunii noastre, care ne-a purtat paşii prin sudul Franţei. Ceea ce s-a întâmplat în următoarele câteva zile, atât în Ceruri, cât şi pe Pământ, nu a făcut decât să confirme împlinirea profeţiilor străvechi. Aceste profeţii arătau că va exista un moment cosmic când Pământul îşi va începe ascensiunea sa către a 5-a dimensiune, dând astfel naştere Noului Pământ.
În datele de 23 şi 24 octombrie, a avut loc un eveniment ceresc care i-a şocat şi i-a mirat pe astronomii şi pe oamenii de ştiinţă din întreaga lume. O cometă, pe numele ei 17p/Holmes a erupt, traversând constelaţia Perseu. Acest corp ceresc şi-a extins coama într-un câmp de forţă gazos de lumină albastră, având dimensiuni mai mari decât Soarele nostru, devenind de un milion de ori mai amplu decât dimensiunile şi radianţa sa luminoasă iniţiale. Cometa 17p/Holmes a devenit astfel cel mai mare obiect al sistemului nostru solar. Evenimentul a fost comentat de astronomi ca fiind dintre cele mai stranii apariţii ale unei comete, pe firmament, care poate avea loc în timpul unei vieţi omeneşti.
Mai multe profeţii au prevăzut apariţia Soarelui Albastru pe firmament şi există mai multe interpretări a ceea ce va însemna acest lucru, dar mesajul ascuns în toate profeţiile este că Soarele Albastru va fi mesagerul unui nou început pentru planeta Pământ şi pentru toate formele de viaţă de pe ea.
Una din profeţiile menţionate semnalează că apariţia Soarelui Albastru va fi semnul unei reveniri a Conştiinţei Cristice în planul fizic al Pământului. Acest lucru va semnala reunificarea fizicului cu divinul. Se spune că, printr-o extindere a luminii creată de Soarele Albastru, energiile planetare, galactice şi cosmice se vor realinia, aducând o dată cu aceasta mult-aşteptata epocă a Iluminării.
Cei care studiază cercurile din lanuri, acele formaţiuni care apar în multe locuri de pe întreaga planetă, au semnalat faptul că erupţia cometei 17p/Holmes a fost dezvăluită cu ajutorul unor nenumărate tipare geometrice care s-au manifestat în cursul anului 2005, în cercurile din lanuri.
Cea mai statornică şi verificabilă profeţie este aceea făcută de înţelepţii indienilor Hopi. Această profeţie a fost transmisă prin tradiţia orală şi prin referirea făcută la unele inscripţii străvechi. Înţelepţii acestui trib amerindian au dezvăluit faptul că vor exista nouă semne înainte de ivirea celei de a 5-a Lumi, ea urmând să fie o lume a păcii şi abundenţei – un Nou Pământ.
Potrivit spuselor lui Pană Albă, un indian Hopi din clanul Ursului, profeţia ar fi după cum urmează:

„Cea de a Patra Lume se va încheia curând, urmând să înceapă cea de a Cincea Lume. Înţelepţii de pretutindeni ştiu acest lucru. De-a lungul multor ani, semnele s-au împlinit, nemairămânând acum decât foarte puţine.

Acesta este Primul Semn: Ni se povesteşte despre venirea oamenilor cu piele albă, cum sunt Pahana - Fratele nostru pierdut venit din stele. Dar aceşti oameni nu vor trăi ca Pahana, vor fi unii care vor lua pământuri care nu sunt ale lor, oameni care îşi vor lovi duşmanii cu arme ca tunetul.

Acesta este al Doilea Semn: Pământurile noastre vor vedea sosirea roţilor care se învârtesc şi sunt pline de voci. În tinereţea sa, tatăl meu a văzut cu propriii săi ochi adeverindu-se această profeţie – oamenii albi şi-au adus familiile în vagoane sosite prin preerie.

Acesta este al Treilea Semn: O bestie stranie, asemănătoare unui bivol, dar cu coarne lungi, va potopi pământul în mare număr. Pană Albă a văzut aceasta cu ochii săi – sosirea oamenilor albi, însoţiţi de vitele lor cu coarne lungi.

Acesta este al Patrulea Semn: Pământul va fi brăzdat de şerpi de fier – căile ferate.

Acesta este al Cincilea Semn: Pământul va fi traversat de o gigantică pânză de păianjen – reţelele electrice şi de telefonie.

Acesta este al Şaselea Semn: Pământul va fi bărzdat de râuri de piatră care vor reflecta imagini ale Soarelui – autostrăzi cu miraje provocate de Soare.

Acesta este al Şaptelea Semn: Veţi auzi despre faptul că marea a devenit neagră, multe lucruri urmând să moară - deversările de petrol din oceane.

Acesta este al Optulea Semn: Veţi vedea cum mulţi dintre tineri îşi vor purta părul în plete, ca cei din tribul meu. Ei vor veni să se alăture naţiunilor-triburi, pentru a se împărtăşi din tradiţiile şi înţelepciunea noastră – hippioţii anilor 1960 – 1970.

Iar acesta este al Nouălea şi Ultimul: Veţi auzi despre un tărâm în Ceruri, deasupra Pământului, care se va prăbuşi în căderea sa. El va arăta ca o Stea albastră – Soarele Kachina-Albastru (aducător de viaţă). La puţin timp după aceea, tribul meu va înceta cu ceremoniile.”

Profeţia Hopi povesteşte mai departe despre felul în care Steaua Kachina Albastră va reprezenta punctul de început al unei perioade de mare purificare, a unei perioade în care Pământul se va purifica şi se va curăţa de lucruri negative, pregătindu-se pentru apariţia sa în cea de a 5-a Lume – a 5-a Dimensiune.

Mulţi vor considera această profeţie înfricoşătoare, dar Fiinţele de Lumină ne-au asigurat că noi suntem creatorii, nu victimele, circumstanţelor. Nu trebuie doar să stăm, aşteptând declanşarea dezastrelor. De fapt, orice profeţie care vine de Sus şi conţine în ea consecinţe distrugătoare sau negative este dată oamenilor, numai noi având capacitatea de a face ceva pentru care acel rezultat să fie evitat. Acesta este, de fapt, UNICUL motiv pentru care omenirea a primit o astfel de profeţie.

O PROFEŢIE NEGATIVĂ CARE S-A ÎMPLINIT ESTE O FALSĂ PROFEŢIE. Orice profeţie care prevede un rezultat negativ este menită a ne demonstra ceea ce s-ar putea întâmpla, dacă am continua pe drumul pe care îl urmăm în prezent. Intenţia Divinităţii pentru o astfel de profeţie este aceea de a ne informa şi de a ne transmite inspiraţia necesară pentru a ne schimba comportamentul, pentru a ne schimba calea pe care evoluăm. Dacă nu vom asculta de informaţia cuprinsă în profeţie, de a face tot ceea ce ne stă în puteri, pentru a evita un rezultat distructiv, profeţia nu îşi va fi împlinit intenţia sa divină.
Este adevărat că Pământul trebuie curăţat şi purificat, pentru ca Noua sa manifestare să poată apărea în toată perfecţiunea sa infinită, gravitatea unei astfel de purificări depinzând însă de umanitate. Dacă ne vom revendica dreptul nostru firesc obţinut la naştere, de a fi ca nişte administratori ai Pământului, invocând asistenţa Companiei Cerurilor, pentru transmutarea şi vindecarea atrocităţilor cu care am siluit această planetă binecuvântată, curăţarea se va petrece blând, cu un minimum de pierderi de vieţi omeneşti. Dacă vom alege, în schimb, să ignorăm semnele, continuând să ne urmăm goana după câştiguri materiale nechibzuite, în detrimentul Pământului, purificarea sa se va fi mai drastică, cu pierderi potenţial mai mari de vieţi omeneşti.
Această informaţie a fost oferită umanităţii în acest moment, nu pentru a crea frică, ci pentru inspiraţie şi pentru a ne reaminti de scopul şi motivaţia noastră de a exista. Suntem chemaţi spre a ne pune în slujba înaltă a Mamei Pământ şi a tuturor formelor de viaţă care evoluează pe ea. Suntem chiar mai puternici decât o ştiam. Fiecare dintre noi s-a pregătit eoni întregi de timp pentru a deveni, în plan fizic, asemănător Mâinilor Domnului, în timpul acestui moment cosmic. Vă rog nu vă subestimaţi capacitatea de a vă aduce fiecare contribuţia sa deosebită. Aveţi încredere în voi! Ascultaţi-vă inima şi veţi şti cum să deveniţi cea mai puternică forţă posibilă a Luminii.
În data de 25 octombrie, în vreme de Steaua Kachina se extindea în Ceruri, noi am călătorit spre un sanctuar mistic care a fost închinat Îngerilor şi serviciilor lor neîntrerupte aduse Umanităţii. Acest incredibil loc sfânt se află situat în Alet-les-Bains, Aude. Se crede că apa de aici are puteri magice, vindecătoare.
Când am ajuns în locul numit Sanctuarul Îngerilor, am fost întâmpinaţi de Eugene şi Lorrie, tatăl şi mama unei minunuate familii irlandeze ai căror membri sunt paznicii acestui portal al Luminii. Lorrie a comunicat întreaga sa viaţă cu îngerii. Atât ea, cât şi Eugene au fost îndrumaţi cu ceva mai mult de un an în urmă să îşi aducă famlia din Irlanda în acest loc sacru din Franţa. Îngerii le-au cerut să deschidă Sanctuarul Îngerilor şi o Galerie de artă care să atragă oameni din întreaga lume.
Lorrie pictează minunat de inspirate acuarele cu îngeri, cu propriile sale mâini, după care primeşte şi câte un minunat mesaj care este atribuit fiecărui înger. În timp ce mergeam în tăcere prin Galeria de artă-Sanctuar, ne-am lăsat purtaţi într-o meditaţie sacră care a transcens timpul şi spaţiul.
Îm această stare exaltată de conştiinţă, Dumnezeul nostru Mamă/Tată, Tot ceea ce Este, ne-a dezvăluit că acel loc este un portal prin care va putea intra în Inima Mamei Pământ Sămânţa atomică permanentă a Triumfătoarei Flăcări Întreite din a Cincea Dimensiune.
Pentru a putea într-adevăr concepe măreţia acestui lucru, este important să înţelegem ce este, de fapt, Sămânţa atomică permanentă. Primul lucru care se întâmplă atunci când un suflet primeşte îngăduinţa de a veni la întrupare este acela că prezenţa Eu Sunt îi selectează cea mai înaltă din frecvenţele substanţei electronice a Luminii, pe care sufletul său a dobândit-o de când a primit pentru prima oară suflarea din miezul Creaţiei. Această Lumină pură este apoi plasată în pântecele mamei, ea alcătuind Sămânţa atomică permanentă din inima sufletului care va sosi.
Această Sămânţă atomică creează forţa magnetică care va atrage substanţa primară neformată a Luminii din Inima Dumnezeului Mamă-Tată care va alcătui Triumfătoarea şi Nemuritoarea Flacără Întreită din inima sufletului ce soseşte. Apoi substanţa primară a Luminii este magnetizată în jurul Flăcării Întreite pentru a forma şi restul corpurilor emoţional, mental, eteric şi fizic pentru suflet.
Dumnezeul Mamă/Tată ne-a dezvăluit că, în timp ce ne aflam în Sanctuarul Îngerilor, sămânţa atomică permanentă pentru Flacăra Întreită din 5D a Inimii Mamei Pământ a fost verificată în Centrul Pământului pentru ca Soarele să îi poată astfel regla presiunea. Acest puternic câmp de forţă al Luminii este menit acum să magnetizeze substanţa primară 5-dimensională care va fi folosită pentru a crea Flacăra Întreită şi Conceptul Imaculat al straturilor emoţional, mental, eteric şi fizic ale Noului Pământ.
Aceasta înseamnă că se vor naşte acum în planul fizic, pe Pământ, tiparele perfecţiunii care au fost imprimate în câmpul fluid al potenţialului divin nemanifestat de după deschiderea Meridianului Inimii Mamei Pământ.
Aceste două activităţi ale Luminii - purificarea tiparelor negative şi creaţiilor omeneşti greşite care au fost impuse Mamei Pământ şi manifestarea tiparelor perfecţiunii, pentru Noul Pământ - se vor petrece simultan. Perioada de timp care ne va trebui pentru a începe să vedem dovezile palpabile ale acestei transformări va depinde de tine, de mine, de fiecare lucrător cu lumina de pe această planetă. 2008 este anul Noului Început - şi fiecare din noi are capacitatea de a marca însemnătatea lui individuală şi colectivă în chiar vieţile noastre, pentru toate formele vieţii pe această binecuvântată planetă.
Mutându-ne spre acest an fără precedent al oportunităţilor, să ne luăm timpul de a contempla felul în care ne putem adăuga Lumina lumii şi a felului în care putem ajuta la transmutarea şi vindecarea lucrurilor negative din trecut, într-un fel eficient şi puternic. Compania Cerurilor stă pregătită, fiind la dispoziţia noastră. În numele întregii umanităţi şi a tuturor formelor vieţii care evoluează pe această dulce planetă Pământ, nu lăsaţi ca aceste oportunităţi să vă scape.

Cum spuneau înţelepţii neamului Hopi,

NOI SUNTEM CEI PE CARE I-AM AŞTEPTAT!

Versiune românească: Alexandra Popa

Niciun comentariu: