duminică, 4 ianuarie 2009

PREVIZIUNI PENTRU 2009

Mesaj transmis prin Jennifer Hoffman
joi, 1 ianuarie 2009


2008 s-a încheiat şi câte provocări am mai avut în decursul acestui an! Privind retrospectiv la ultimele 12 luni pot observa procesul de limpezire şi transformările care au avut loc, felul în care au funcţionat mutaţiile şi portalurile, modul în are s-au concentrat energiile şi felul în care au funcţionat toate piesele ansamblului, care ne-a adus până în acest moment. Asemenea multora din voi, şi eu am fost prea ocupată cu procesarea energiilor, pentru a mai putea să pun aceste piese laolaltă (pentru a vedea, de fapt, imaginea de ansamblu - n.tr.) A fost un an al încheierilor, al închisului de uşi, al procesării energiilor emoţionale şi eliberării vechilor tipare, pentru a face loc celor noi.

Dacă aţi fost frustraţi din pricina faptului că proiectele păreau a se fi blocat, mai aveţi puţină răbdare, fiindcă 2009 va aduce odată cu el eliberarea şi o infuzie de energie nouă. Printre cele mai observabile schimbări care vor avea loc, se va număra un interes pentru problemele spirituale venind din partea unor oameni, a căror legătăură cu acest domeniu, mergea de la un dezinteres, până la negarea totală a acestor aspecte. Totuşi, datorită lucrurilor care se întâmplă acum în vieţile lor, ei se vor afla în căutarea unor răspunsuri şi soluţii la neisguranţa şi haosul pe care le vor experimenta. Mutaţia prin care voi aţi trecut în ultimii zece ani sau chiar mai mult se va fi accelerat, influenţa ei atingând multe vieţi, în decursul acestui an. Aceşti oameni vor dori răspunsuri şi vor veni să vă caute. Încă mai mulţi dintre ei vor manifesta interes pentru vindecare, lucru cu energiile, cunoaştere şi înţelegere spirituală.

Una dintre cele mai mari schimbări, la un nivel energetic, va fi o întrerupere din procesul de a menţine lumina în locurile care aveau nevoie de susţinerea noastră energetică. Mulţi dintre voi, care aţi trăit în locuri în care v-aţi simţit izolaţi, nesusţinuţi şi nelalocul vostru, fie vă veţi muta în noi zone, fie oameni mai asemănători vouă se vor muta acolo unde vă aflaţi voi. Acesta a constituit unul din aspectele dificile ale lucrării voastre, dar acum s-a încheiat. O suficientă cantitate de lumină a fost împământată, vortexurile sunt la locul lor, iar comunităţile trebuie să înveţe cum să îşi susţină propriile vibraţii. Veţi fi martorii unei ample migraţii a lucrătorilor cu lumina către alte zone geografice, în perioada martie-iunie 2009.

Iar unul din celelalte aspecte mai dure ale Mutaţiei, pentru mulţi din voi - aceea de a trăi fără un partener sau fără o viaţă afectivă - se va schimba de asemeena, în 2009. Este un an al miracolelor, al creării acelei realităţi în care doriţi să trăiţi şi de a avea un partener care să vă fie un spirit înrudit, cineva a cărui energie şi vibraţie se potrivesc cu ale voastre, cineva cu care să vă puteţi împărţi viaţa. Acesta va fi un an al parteneriatelor, al întâlnirilor cu suflete asemănătoare care şi-au făcut munca de transformare şi care sunt pregătite să creeze o nouă dimensiune a parteneriatului. Am călătorit singuri suficient de mult timp, a sosit momentul să ne extindem viziunea fiinţării, a sosit moemntul să ne reconectăm la Sursă, să întrupăm cea mai înaltă din expresiile principiilor Dumnezeului Mamă/Tată în vieţile noastre, sub forma unor relaţii iubitoare, echilibrate şi care să ne susţină. Fiţi pregătiţi să treceţi prin multe schimbări în acest an, pe măsură ce vom fi mai aproape de momentul aducerii Cerului pe Pământ şi acela al creării unei noi realităţi. Vă doresc tuturor multe urări de abundenţă, bucurie, pace şi iubire în acest Nou An. Vă mulţumesc pentru sprijinul şi încrederea voastră, în calitate de cititori şi clienţi ai newsletter-ului "Uriel Heals".

www.urielheals.com.

Traducerea: Alexandra Popa

Un comentariu:

ccstandard spunea...

Salut!
Asa sa fie cum ne prezice Uriel! Fiindca da in anul marilor schimbari si integrari care a fost 2008,am mai avut si momente de frustari ,de singuratate,chiar daca in general ne-am echilibrat prin aducerea aminte ca "Sunt cel ce Sunt!"
La Multi Ani!
Un Standard Shuambra