vineri, 16 ianuarie 2009

CHEILE LUI METATRON PENTRU 2009

Mesaj de la Metatron transmis prin Tyberonn
5 ianuarie 2009



Salutări! Sunt Metatron, Senior al Luminii şi vă salut pe toţi şi pe fiecare din voi. Întotdeauna când un an se încheie, iar altul începe să se desfăşoare, vă cerem tuturor să vă gândiţi pentru doar câteva clipe şi pe scurt la schimbările care au avut loc în interiorul vostru, la un nivel micro, ca şi la unul macro. Pentru mulţi dintre voi care vă aflaţi pe Cale, 2008 pare să fi trecut într-un ritm mult mai accelerat decât anii precedenţi lui. Acest lucru este cu precădere adevărat pentru cei născuţi în aşa-numita generaţie a "baby-boomers", a celor născuţi în anii '50 şi '60, a celor care intraţi în al 6-lea până la al 9-lea ciclu biologic de câte şapte ani.


Exploratorii

Aţi auzit toţi despre persoanele catalogate drept Indigo sau Cristal, dar nimeni nu s-a obosit să găsească un nume pentru milioanele de oameni aparţinând Ghildei Sulfletului, născuţi în perioada celor 25 de ani care au urmat încheierii celui de al doilea război mondial. Deci vă vom atribui acum şi vouă un nume, căci voi sunteţi Copiii Luminii, cei "care aţi găsit Calea". Voi sunteţi cei care aţi netezit drumurile, care leagă anii '60 şi '70 de Convergenţa Armonică din 1987, şi dragii noştri, acel eveniment numit Convergenţă Armonică este cel care a schimbat Calea pentru această întreaga planetă. Ea este cea care îngăduit Ascensiunea, proces care ar fi rămas daor o posibilitate, dacă ea nu ar fi devenit certitudine, graţie căilor pe care voi le-aţi găsit şi curăţat.

Iată că voi cei din această categorie a "exploratorilor" sunteţi cei care aţi încărcat şi transformat tiparele de gândire ale status quo-ului, pentru a-l scoate din vechea lor schemă repetitivă, îngăduind ivirea noii paradigme. Trebuie să realizaţi, totuşi, că vă aflaţi doar la cuspida noii energii, în pragul Vibraţiei Cristaline a Câmpului Unificat. Mai rămân multe de făcut. Acestea sunt lucrurile de care răspundeţi, dar nu pentru a vă şi asuma responsabilitatea. Vedeţi care este subtilitatea demarcaţiei?

Când rezonanţa vibratorie omenească a gândului va rămâne nemodificată de tiparele unor frecvenţe mai joase, atunci şi numai atunci va fi posibil pentru lobul vostru frontal să se lege de supramental, în cadrul tiparului ordonat, cristalin al Mentalului Divin.


Chei pentru 2009

2009 va aduce multe schimbări. Însăşi energia Pământului va continua să crească, acest lucru devenind lesne observabil. Energia care s-a infuzat pe planetă prin intermediul unor felurite mecanisme va continua să sosească, dar ea va fi întrucâtva mai armonios distribuită, începând cu Echinocţiul din luna martie 2009.

2009 va fi un an al încheierilor, un an având un mare potenţial de manifestare! Aceia din voi, care au avut în plan să scrie o carte, vor găsi în acest an, energiile cele mai compatibile pentru împlinirea acestui lucru, ca şi a altor misiuni spirituale. Acest an poartă în el o fază armonică a timpului care este singura compatibilă cu manifestarea proiectelor pe care mulţi dintre voi le-aţi avut în minte, dar nu aţi avut fie timpul, fie energia de a le pune în practică până acum. Noul an 2009 vă va aduce oportunitatea de a elibera obstacolele, urmând ca o mare diversitate de energie să vă fie pusă la dispoziţie vouă, exploratorilor, în mii de feluri cu putinţă.

Printre cele mai interesante dintre schimbări se va număra trezirea oarecum bruscă a unor anumite grupuri de oameni care nu au mai fost până acum implicaţi în Ascensiune. Multe „feţe noi” vor fi atrase în acest proces, ele devenind mai aliniate cu termenii metafizici şi spirituali. Iată de ce va avea loc o sporire a Coeficientului de Lumină al Omenirii, de la 10%, la aproximativ 12%. Acest lucru va avea loc mai ales în ultimul trimestru al anului, după evenimentul de la 9-9-9 şi va culmina cu Soltiţiul din decembrie.

Mulţi alţii vor fi interesaţi de spirit, de autovindecare, de lucrul cu energiile, de înţelepciunea metafizică. Mulţi dintre voi, cei care vă aflaţi pe cale, vă veţi transforma din studenţi în profesori, acest lucru făcând parte şi el din proces. Mulţi dintre voi, exploratorii, veţi accepta că, până la urmă, sunteţi propriii voştri profesori, îndrumându-i astfel pe mulţi alţii.


Egalizarea axiatonală

O altă schimbare cheie se va produce treptat în 2009 pe planetă, unde energia luminii va începe să fie distribuită într-un fel mult mai uniform, în toate zonele sale Egalizarea axiatonală a energiei luminii va fi generată de noile complexe de portaluri-vortex pe care mulţi dintre voi le-aţi susţinut în ultimii câţiva ani. Egalizarea se va produce cu precădere în zone ale planetei unde au existat conflicte şi densitate energetică. Egalizarea va surveni acolo unde au existat frecvenţe „mai joase”, acele zone sporind în rezonanţă vibratorie şi semnalând astfel „reîntoarcerea porumbiţei”. În sine arcul de pendulare al dualităţii întuneric-lumină va fi mai puţin drastic, iar zonele mai dense vor începe să se limpezească. Unii din cei care aţi fost de acord să ancoraţi lumina în astfel de zone veţi afla că misiunea voastră s-a încheiat, fiind astfel liberi să vă mutaţi în alte zone, dacă veţi alege acest lucru.

Pentru voi cei care aţi slujit cu atât de multă aplicaţie în susţinerea luminii, suntem primii în a vă cinsti eforturile, conştienţi fiind că acesta a fost un rol neplăcut, ingrat, dar care a fost de folos planetei. Trebuie să ştiţi că a fost împământată suficientă lumină, că portalurile-vortex la care mulţi din voi aţi ajutat să fie ancorate se află acum în mai multă siguranţă, noi susţinători ai lor fiind acum atraşi în acele spaţii. A sosit acum vremea ca zonele care au avut nevoie de sprijin să se ridice în propria lor putere. Acum toate zonele, toţi oamenii vor învăţa cum se ancorează spaţiul luminii în propriile lor vibraţii. Ca atare, va avea cu adevărat loc o mutaţie binemeritată, mulţi oameni aşezându-se în alte spaţii de pe planetă, în cursul primei jumătăţi a anului 2009.

Printre zonele cheie ale noii funcţionalităţi de generare de vortexuri se numără Tasmania, Arkansas, Mineas Gerais (Brazilia), Galveston, Texas, Banff Canada, Capetown, South Africa, Salar Uyuni, Bolivia; lacul Tahoe, Nevada; Trinity Point, Virginia (şi vortextul Charlottesville); Bisbee, Arizona; regiunile de sud şi nord-vest ale Scutului Canadian; Australia de Vest, Noua Zeelandă, nordul Argentinei; Patagonia, în sudul Chile; Bogotá, Columbia; lacul Baikal, Jackson Hole, Wyoming; Crestone, Colorado; Asheville, Carolina de Nord; Alpii vestici din Elveţia; Montserrat, Spania; Sri Lanka;Tanzania; Amsterdam, Olanda; Moscova; Marele Canion; Turcia; Java; şi vestul Irlandei – pentru nu a menţiona decât câteva dintre ele.


2009 – Anul noilor începuturi şi noilor parteneriate

Mulţi din voi v-aţi aflat în relaţii care s-au încheiat în decursul anului trecut şi, de fapt, în timpul ultimului deceniu, aflându-vă deci într-o călătorie solitară fără a avea alături de voi un partener de viaţă care să vă fie înrudit spiritual – sau tocmai aţi pus capăt unei relaţii karmice, care s-a încheiat, de fapt, în 2008. Pentru mulţi din cei care s-au aflat în astfel de situaţii, 2009 le va aduce începutul unor noi parteneriate. De asemenea, mulţi alţii din voi care v-aţi aflat alături de acelaşi partener de o viaţă, veţi simţi şi voi o mutaţie, o aprofundare a relaţiilor.

Armonica anului 2009 vă va conferi capacitatea de a manifesta viaţa pe care aţi venit să o trăiţi, alături de un partener care este un adevărat explorator în ale spiritului, cineva a cărui ghildă şi vibraţie se va potrivi cu a voastră, cineva cu care vă veţi împărţi viaţa într-o uniune sacră. Deci acest nou an al parteneriatelor vă va oferi oportunitatea de a vă alătura unor suflete gândind asemănător, care au trecut prin lucrarea lor de transformare, fiind acum gata de a lăsa în urmă singurătatea, pentru a forma noi şi vibrante relaţii în dimensiunea sacră a unui adevărat parteneriat ţinând de familia lor de suflete. Mulţi din voi, exploratorii, care v-aţi dus ultimii ani într-o suverană singurătate. Veţi realiza în 2009 că aţi călătorit suficient de mult singuri şi veţi avea oportunitatea de a vă extinde viziunea fiinţei, de a vă reconecta la Sursă, de a întrupa în viaţa voastră suprema expresie a principiilor unităţii, sub forma unor relaţii de susţinere reciprocă, pline de iubire şi echilibru.

Deci acesta este anul vostru de revizuire şi acţiune. Nu îl priviţi drept un moment al încheierilor, ci ca pe unul al începuturilor. Dar în acest caz nu va fi vorba de un început care se declanşează dintr-un punct de pornire calm, ci mai degrabă dintr-un punct de mijloc, un „punct zero” vecin cu haosul. Într-adevăr multe din aspectele planetei voastre vor rămâne în haos. Sistemele vor continua să se prăbuşească şi să se reformeze. Conflictele de-a lungul şi de-a latul planetei se vor adânci, căzând şi ele sub dărâmături haotice.


De la haos la perfecţiune: naşterea Multiversului

Dragilor, propriile voastre multiversuri au început prin haos. Multiversul nu s-a ivit din acele aşa-zise „începuturi ale timpurilor”, ci mai degrabă dintr-un punct central. El a început în curgerea de mijloc unde haosul s-a recunoscut înţelegând că el s-ar putea reordona & reorganiza pentru a obţine un mai bun aspect al echilibrului. Şi aşa purcede Multiversul către o mai mare ordine, nu dintr-un punct de început, ci pornind de la o mai mare conştientizare care a fost disponibilă pentru ieşirea din haos. .Cum vedeţi naşterea nu mai este un început, ci mai degrabă o evoluţie care merge de la un nivel la altul, pentru a realiza echilibrul. Transformarea pe care voi o cunoaşteţi ca naştere nu are loc din vid, din nimic, ci mai degrabă din ceea ce a fost, făurindu-se apoi într-o nouă formă, dintr-o mare dorinţă a perfecţiunii.

Drumul Ascensiunii

Dragi maeştri, să fie limpede, calea către Ascensiune nu implică faptul că, o dată sosită, se va pune capăt frământărilor personale şi haosului planetar. Absolvirea din planul terestru nu va constitui un refugiu pentru cei a căror călătorie a fost dificilă, nici o remuneraţie cerească pentru cei care s-au luptat de partea binelui.

Ascensiunea este, pur şi simplu, dar şi complex, pasul evolutiv secvenţial pentru cei are înţeleg că viaţa poate fi creată într-un mod proactiv, decât apărată reactiv. Ascensiunea oferă creaţiei accesul către dimensiunile mai înalte.

Ea nu implică faptul de a ignora conflictele vieţii sau de a abandona lupta cu ele, căci acestea nu vor dispărea, ele necesitând toată atenţia voastră. Nu înseamnă decât că veţi reacţiona dintr-o perspectivă superioară a înţelepciunii.

Confruntările şi „încleştările” cu viaţa nu trebuie abandonate, nu a sosit timpul retragerii, ci veţi primi mai degrabă posibilitatea ca perspectiva voastră să se mute în dimensiuni superioare. Făcând astfel veţi putea cultiva o mentalitate situată la nivelul unui sistem de referinţă mai amplu.

Iată de ce, înţelegeţi că războaiele şi confruntările nerezolvate acum pe Pământ reprezintă propria voastră creaţie prin reflectare şi urmează încă să fie soluţionate. Voi, oamenii, aţi creat mizeria, şi tot voi trebuie să o curăţaţi!

Ascensiunea nu se petrece pentru ca voi să vă ştergeţi problemele, ci mai degrabă pentru a vă crea o perspectivă mai amplă pentru soluţionarea lor. Iată de ce vă rog, exploratorilor, să reflectaţi, atât individual, cât şi colectiv, la următoarea întrebare: „Cât de multă muniţie v-aţi mai păstrat în arsenalul vostru personal, atunci când îi imploraţi pe alţii să renunţe la arme?”

Vă spun acest ADEVĂR: haosul pe care îl atrageţi în experienţa voastră, luptele pe care le duceţi, eforturile cu care vă confruntaţi ca războinici ai Luminii aflaţi în dualitate se duc, de fapt, cu sinele vostru.


Cheile lui Metatron

Dragi maeştri, în 2009 vă vor fi puse la dispoziţie chei de frecvenţe menite a ajuta umanitatea să se ridice la niveluri de mai mare claritate a conştiinţei, să se mute într-o conştientizare rarefiată, situată dincolo de haosul dualităţii 3D, pe fondul unei continuări a accelerării ritmului vieţii.

Accelerarea se produce din cauza contextului spaţial al celei de-a cincea dimensiuni, care este în mod firesc mai puţin dens, astfel încât lumina trece mai rapid prin el. În consecinţă, simţul timpului va fi mai accelerat, deci va trebui să aveţi grjă de sănătatea voastră, pentru a putea aborda stresul unui ritm mai alert. În plus, cei care nu v-aţi transformat câmpul auric în Merkaba va trebui să o faceţi, pentru a putea integra optim energiile, aceasta fiind una din cheile esentiale pentru Ascensiune ale lui Metatron. Dacă nu veţi face aceasta, vă veţi simţi covârşiţi şi obosiţi, o dată cu intensificarea energiilor Pământului.

Dacă şi atunci când aşa ceva s-ar întâmpla, vă implor să vă faceţi timp şi să ridicaţi zilnic Piramida vieţii – octaedrul – în jurul vostru, pe care să o umpleţi apoi cu bucuria aurie a vieţii. Deveniţi mai bogaţi prin miracolul vieţii, cunoscând faptul că vi se oferă astfel una din calităţile sale eterne.


Calea de mijloc

Şi dragii mei, în aceste momente, reamintiţi-vă să rămâneţi pe calea de mijloc a unei smerenii încrezătoare şi pline de bucurie. Rămâneţi întru impecabilitate, hrăniţi-vă din ea. Evitaţi capcanele egoului spiritual, sporind astfel în tărie. Recalibraţi şi revizuiţi-vă starea în mod regulat. Feriţi-vă cu fermitate de primejdiosul tron al auto-preamăririi şi de a gândi că, în vreun fel, viaţa voastră ar fi mai importantă, de departe, decât a altora. Cinstiţi, respectaţi şi hrăniţi TOT ceea ce se află între fruntariile omenescului.

Chei frecvenţiale se vor produce în unele date importante ale anului 2009. Aceste date vă vor oferi armonice neobişnuite ale frecvenţelor, care vă vor îngădui să înţelegeţi ceea ce noi am denumiot într-un cuvânt „cheile lui Metatron”. Aceste chei sunt accesibile numai prin intermeidul Câmpului Merkaba, ele urmând să vă confere capacitatea se mergeţi mai departe de stările Merkavice, dincolo de tetraedrul stelat. În aceste Chei stau înţelegeri superioare ale reperelor geometrice a ceea noi denumim Iubire Necondiţionată prin Geometriile Metatronice Sacre ale Conştiinţei. Cele mai importante dintre aceste portaluri din 2009 se vor activa la Echinocţiul din martie, la Soltiţiul din iunie, la Eclipsa de Soare din 22 iulie şi la cea de Lună din 6 septembrie; la 9-9-9, la Echinocţiul din septembrie, la 11 noiembrie şi la Solstiţiul din decembrie.

Aceste portaluri vibraţionale cheie sunt de o asemenea natură, încât adaptarea la ele se face diferit de la individ la individ, mai greu sau mai uşor, fiecare putând avea avantajul de a putea accesa acea înţelepciune pe care şi-o pot permite din punct de vedere al frecvenţelor. Recunoaşterea portalului energetic însuşi va fi mai uşoară pentru unii, decât pentru alţii, potrivit coeficientului de lumină al fiecăruia. Capacitatea de utilizare şi transformare, existentă în cadrul cheilor lui Metatron, depinde de nivelul vibraţional unic al fiecăruia. Experienţa fiecărui suflet cu aceeaşi energie poate fi diferită, dar concentrarea atenţiei pe aspectele mai subtile ale acestui lucru necesită focalizare şi efort. Dând mai multă importanţă, îndreptând reflectorul asupra vieţii este de o capitală însemnătate pentru cei patru ani care duc la 2012.


Focalizarea pe momentul ACUM

În cei patru ani ce vin, va fi imperativ să învăţaţi cum să fiţi deplin în momentul ACUM. O dată aşezaţi în câmpul Merkaba, veţi putea învăţa cum să vă atrageţi întreaga conştientizare în momentul ACUM, accesând astfel punctul de sprijin al puterii. Numai aflându-vă în momentul ACUM veţi putea manevra toate aspectele liniare ale dimensiunilor spaţiu-timp pentru ca ele să co-creeze într-un mod proactiv, pentru dobândirea accesibilităţii la Multivers. Vedeţi voi că, numai aflându-vă în stările Merkabice şi Merkavice veţi putea avea toate frâiele necesare intrării în Câmpul Cristalin Unificat. Prin momentul ACUM Merkabic şi Merkavic veţi putea accesa Adevărul Universal Etern, în deplina lui putere în expansiune.

Aceasta va însemna eliberarea de orice grijă, îndoială şi frică, abătând fluxul conştiinţei de la gândurile legate de trecut sau viitor, pentru a vă putea afla într-un deplin control creator al VIEŢII, aşa cum se întâmplă ea. Paradoxul este că, atunici când vă aflaţi pe de-a-ntregul în momentul ACUM, aveţi capacitatea de a controla toate cele 3 aspecte ale conştiinţei "liniare" - trecut, prezent şi viitor - convertindu-le într-un format multidimensional.

Conştientizaţi întotdeauna că viaţa este veşnică, că viaţa va continua în fiecare fază a ei, indiferent că cineva ţine sau nu seama de trecerea timpului. 2009 este anul în care ne vom apleca către VIAŢĂ ca întreprindere! Viaţa aşteaptă, viaţa stă în experienţă şi în descoperirea SINELUI. Viaţa necesită atenţie şi focalizare, viaţa stă în realizarea fiecăruia din momentele sale!

Atenţia şi focalizarea sunt esenţiale. Viaţa va continua să se desfăşoare indiferent că cineva va continua sau nu să ţină seama de fiecare moment care trece prin lentila momentului ACUM. Dacă focalizarea vă este împrăştiată, nu vă veţi putea păstra echilibrul necesar. Viaţa se poate focaliza prin lentila co-creativităţii numai concentrând "calitatea sa de a fi"
în lumina momentului ACUM.


Calitatea sacră de A Fi

Dragi maeştri, vi se cere să învăţaţi cum să fiţi pe deplin echilibraţi în cadrul "expansivei calităţi sacre de a fi" a VIEŢII.

Obiectivul însuşi al Vieţii este Viaţa însăşi, iar propria sa natură este creşterea prin expansiune, cele două neputând fi separate una de cealaltă. Ţelul Pământului şi corpurilor cereşti, care ne afectează şi înconjoară, este aceea de a DEZVĂLUI VIAŢA. Pe măsură ce ea se desfăşoară, este extrem de însemnată păstrarea calităţii sacre a VIEŢII.

Viaţa trebuie să rămână sacră, pentru ca ea să continue să evolueze atât în dimensiunea sa micro, cât si macro. Deci trebuie să ştiţi că, atunci când viaţa nu se simte a fi robustă şi sacră, aceasta se întâmplă din pricina unui dezechilibru intervenit în propria voastră percepţie - reprezentând acel semnal roşu, menit a vă atrage atenţia că echilibrul trebuie restabilit. 2009 este momentul în care echilibrul îşi va găsi un ecou - adică parteneri pe calea restabilirii lui, iar aceasta va necesita eforturi din partea voastră. El are nevoie de întreaga voastră participare. Nu îngăduiţi acestui "tren al oportunităţilor" numit 2009 să treacă pe lângă voi. 2009 este anul dublei focalizării, în sensul unui angajament, aplicaţii, reformă şi echilibru reînnoite.


Chei Metatronice

Există deci câteva măsuri practice, menite a vă face să extrageţi cele mai mari beneficii de pe urma energiilor de tranziţie ale Noului An, 2009. O dată cu naşterea lui 2009, a sosit timpul de a închina din nou Pământul, de a vă închina din nou conştientizarea, de a vă redirecţiona atenţia şi concentrarea, urmând ca din acest centru să ia "naştere" Noua voastră Viaţă! A sosit timpul de a înteţi flacăra Vieţii, pasiunii, de a vă reconstrui VIAŢA trezindu-vă pe deplin inima şi mintea. Pentru ca Pământul să se poată susţine, el trebuie să se susţină pe sine. Aşa stă treaba şi cu voi, dragilor. Pentru a putea merge înainte, trebuie să vă asumaţi responsabilitatea de a vă auto-susţine. Pentru a fi sănătoşi, trebuie să vă susţineţi sănătatea, iar pentru a presimţi care este extazul Vieţii, va trebui să alimentaţi bucuria şi bunăstarea. Este un complement necesar Căii voastre, el fiind şi cheia portalului Câmpului Cristalin. Este un aspect a ceea ce noi denumim Raza de Platină:

Recunoaşteţi calitatea de a fi, care este Natura Vieţii
Apreciaţi faptul că atât Viaţa, cât şi fiecare din momentele ei, sunt ceva sacru
Înţelegeţi că această recunoaştere a Vieţii este una din cheile Metatronice
Înţelegeţi că, în absenţa acesteia, felul în care este percepută viaţa se desfăşoară în mai multă densitate
Vedeţi că o dată cu Înţelegerea Calităţii Sacre a Vieţii vine şi Cheia Bunăstării
Fiţi înlăuntrul Razei de Platină, într-un soi de recunoştinţă
Nu îngăduiţi pasiunii să se declanşeze, ca din întâmplare, din densitate
Treziţi visătorul din voi

Dragilor, ciclul vostru însuşi, în cadrul umanităţii, ţine de calea Divinităţii. Este prin intermediul căii alese de voi că se va exprima Natura voastră Divină. Oamenii reprezintă o specie amnezică - adeseori voi uitând cine sunteţi. 2009 este anul remintirii (memoriei iubitoare) şi al reamintirii focalizate. Umanitatea este, de fapt, o parte din divinitatea voastră, iar cunoaşterea pe care aţi dobîndit-o în dualitea Pământului este vehicolul prin care se exprimă divinitatea din voi.

Vă voi spune un ADEVĂR profund, iar acela este că voi, Exploratorii, sunteţi acel tip mai rar întâlnit de oameni care recunoaşteţi faptul că daţi fiinţă unui vis, iar în acel vis nu puteţi fi cu adevărat treji, din pricina acestei recunoaşteri vitale. Voi visaţi, de fapt, că aţi reprezenta acea versiune a voastră, potrivit căreia aţi fi deja treziţi. Şi chiar dacă acesta este un aspect care naşte confuzie, pentru mulţi din voi - terminologia fiind întrucâtva fără sens pentru cei mulţi - lumea la care voi consideraţi a fi aderat este, de fapt, o proiecţie a minţii voastre co-creatoare Divine. Nimic din ceea ce pare a se întâmpla nu este săpat în stâncă, pentru a vorbi în jargonul ce vă caracterizează. Voi sunteţi cei care vă creaţi trecutul şi viitorul, schimbându-le astfel la infinit. Modelaţi fiecare zi de mâine cu ajutorul fluxului creator al dorinţei, aşa după cum vă plăsmuiţi prezentul şi trecutul, în cadrul momentului de putere, care este infinitul şi eternul moment ACUM. Este oare un vis? Da, aşa este, dar dragilor, visele sunt aievea, au o noimă, ele fiind un "cub Rubik" al creşterii voastre sufleteşti. Visul vieţii voastre este o întruchipare, un puzzle pe care vi l-aţi făurit singuri. Viaţa este o şaradă avându-şi legea ei, iar acea lege este IUBIREA. Dar nu acea emoţie, despre care voi credeţi că ar fi iubirea, ci acea ştiinţă complexă a luminii numită IUBIRE. Ea reprezintă expresia ierarhică supremă a TOT CEEA CE ESTE.


Bunăstare şi Merit la nivelul Razei de Platină

Raza de Platină este oferită tuturor. Ea este energia grijei şi bunăstării. Este o energie complementară căii noastre. Ea este energia atenţiei feminine şi a încrederii în sine masculine, aduse într-un smerit echilibru. Aduceţi acest echilibru în câmpul vostru prin meditaţie şi cu recunoştinţă.

Dragilor, mulţi din voi mai sunteţi traşi înapoi de unele simţăminte de inadecvare/lipsă de merit. Mulţi din cei aflaţi pe cale vă mai măsuraţi şi judecaţi încă propriile progrese - coeficientul general de merit şi valoare personală - prin cel mai mic multiplu comun al "faptelor de virtute" pe care le veţi fi săvârşit în timpul sejururilor voastre colective.

Dar vă vom mai spune acum un alt ADEVĂR - şi anume - accesul către Vibraţia Cristalină nu este nici dobândit, nici refuzat de vreo paradigmă a judecăţii sau de către vreo Lege impusă a vreunei alte Autorităţi alta decât voi înşivă.

Din nou, ceea ce ar putea părea paradoxal (dar în realitate nu este) este că, în absenţa unei armonice care să îndrume vibraţia, accesul prin portal v-ar putea părea drept având o frecvenţă inaccesibilă, iar aceea v-ar spune că nu sunteţi în stare să vă ridicaţi până la Câmpul Cristalin.

Acesta este şi unul din motivele pentru care oamenii aflaţi în acest ciclu biologic depun atât de multă râvnă pentru a-şi justifica sinele colective şi cele individuale, din cadrul unei istorii de comportamente, care de fapt sunt false reprezentări. Ele nu vă descriu cu vreo acurateţe nici trecutul, nici prezentul, nici viitorul. Dacă nu puteţi măcar să vă înţelegeţi adevăratele origini, cum veţi putea oare să vă evaluaţi pe voi înşivă în acest prezent, care este şi el atât de greşit înţeles? Răspunsul este că nu puteţi face aşa ceva. Trecutul, prezentul şi viitorul nu există decât în momentul ACUM pe care voi îl visaţi, înţelegeţi?

Totul în visul vostru viziune este atunci reglementat ca perspectivă şi dimensiuni prin credinţă. Deci atât timp cât consideraţi că aveţi vreun neajuns, chiar aşa va fi. Este vorba aici de Legea Atracţiei, de Legea Manifestării Creatoare. Deci lanţurile ce vă cuprind sunt cele ale îndoielii.

Faptele pe care le comiteţi şi pe care voi le consideraţi a fi impure reprezintă, în mare parte, motivaţia pentru care mulţi din voi vă simţiţi uneori nedemni. De fapt, este vorba de un tipar vibraţional care vă ţine în loc. Atât timp cât încercaţi să înotaţi prin energiile dense de vibraţie joasă, vă va fi practic imposibil să evitaţi să vă afundaţi şi mai mult în ele. Nu este interesant acest lucru? Luaţi o pauză pentru a analiza puţin ceea ce tocmai v-am împărtăşit.

Deci fapt este că credinţele, potrivit cărora omenirea a trăit, au menţinut-o pe aceasta în lanţurile virtuale ale unui sistem limitat privind adevăratul său trecut. Chiar şi acum, şi mai ales ACUM, acelea impurifică întrucâtva omenirea, împiedicând-o să păşească pragul ce duce către lumina intensă a Conştiinţei Cristaline. Există, totuşi, o legătură, unele portaluri vibraţionale care vă vor ajuta pe fiecare din voi, în individualitatea voastră, în cursul anului viitor, să vă contopiţi cu energia, să intraţi pe poarta acelui câmp superior.

Vedeţi voi, Câmpul Cristalin reprezintă propria voastră Impecabilitate şi, atât timp cât veţi simţi că impecabilitate înseamnă să acţionaţi mereu, să vă puneţi vorbele în aplicare - realizarea se va putea petrece într-o străfulgerare de moment - de vreme ce Impecabilitatea este o simplă şi complexă vibraţie.

Atât la nivelul gândirii individuale, cât şi colective, toţi ca unul, puteţi sfărâma barierele judecăţilor autoimpuse, în timp şi spaţiu, pentru a vă vedea, în sfârşit, pe voi înşivă şi pentru a face Saltul Cuantic de a recunoaşte că SUNTEŢI Dumnezeul din voi. Sunteţi o scânteiere din Divinitatea Dumnezeului nostru Creator! Dumnezeul Impecabil lăuntric este accesat şi definit de către o frecvenţă cuantic-vibraţională a conştiinţei.

Deci în cadrul iluziei voastre a unui timp liniar, v-am putea noi întreba, prin ce măsură cuantificabilă vă aflaţi voi acum mai aproape de Dumnezeu, decât eraţi cu un an în urmă? Gândiţi-vă pe îndelete, de vreme ce răspunsul nu este nici în milimetri, nici în ani-lumină.

Adevărul este că voi nu aţi fost niciodată separaţi, nu aţi fost altceva decât DUMNEZEU, pur şi simplu. Doar frica şi sentimentele de inadecvare vă umbresc viziunea prin ungherele meschine ale întunericului, prin filtrele dualităţii, a cărei manifestare voi aţi îngăduit-o în inimă ca îndoială faţă de perfecţiunea şi maiestatea VOASTRĂ, ca parte integrantă din Dumnezeul Creator şi din Tot Ceea Ce Este.

Vă sigurăm pe toţi, ca şi pe fiecare în parte, că, în profunzimile centrului vostru se află conştientizarea unui SINE Divin, a unui Dumnezeu cu care vă identificaţi. Iar acel Sine Dumnezeiesc este o bucurie extatică. În străfundurile centrului vostru se află Dumnezeu, care râde cu iubire - pentru a va da de ştire că totul este bine. Cunoaşteţi faptul că totul se contopeşte, până la urmă, în extaz, bucurându-vă întru acest Adevăr. Simţiţi uşurătatea ce vă vine, care vă este disponibilă prin tiparele reprezentate de tiparele anului 2009. Regăsiţi-vă acea stare de bine, care vă împlineşte pe calea ce o aveţi de străbătut.

Trăiţi-vă fiece moment întru recunoştinţă, pentru a putea fi pregătiţi să întâmpinaţi îndelung aşteptatele schimbări, în acelaşi timp apropiindu-vă de momentul aducerii Cerului pe Pământ. Creaţi proactiv noua realitate. Trăiţi Clipa!

Sunt Metatron, cel care v-a împărtăşit aceste ADEVĂRURI.

Şi aşa este.


Website:
http://www.earth-keeper.com
Contact Email:
Tyberonn@earth-keeper.com



Versiunea românească: Alexandra Popa

Niciun comentariu: